Companii

Alprom Pitesti isi protejeaza exportul prin hedging

11.09.2006, 19:14 16

Alprom Pitesti, unul dintre cei mai importanti jucatori din industria mobilei din Romania, a castigat anul trecut aproximativ 100.000 de euro din operatiunile de hedging, de achizitie/vanzare de valuta la termen. Prin aceasta operatiune, exportatorii se pun la adapost de efectele negative ale fluctuatiilor de curs valutar. Hedgingul este insa foarte putin utilizat in Romania, cu toate ca firmele de mobila au avut mari pierderi dupa caderea euro fata de leu din ultimii doi ani.
"Anul trecut am demarat operatiunile de hedging, pe care le-am derulat prin ABN Amro. Productia realizata in fabricile Alprom se orienteaza in proportie de 90% catre export, de aceea am considerat ca este oportun sa incepem acest proces. Vom continua sa facem hedging", a afirmat pentru ZF Violeta Anton, administratorul Alprom.
Ea a precizat ca in urma acestor operatiuni au rezultat castiguri "de cateva miliarde de lei vechi". O alta strategie la care grupul a recurs pentru a contracara efectele evolutiei cursului de schimb a fost contractarea de credite in valuta de la banci din strainatate, la o rata a dobanzii de 5-6%, in conditiile in care pe piata de anul trecut se practicau dobanzi la creditele in lei de peste 20%.
Aprecierea leului in raport cu principalele valute a lovit in marjele de profit ale tuturor companiilor prezente pe pietele externe. Majoritatea jucatorilor astfel afectati au recurs la concedieri de personal in incercarea de a creste productivitatea muncii, dar si la orientarea pe produse de varf.
"Singura sansa este sa-ti schimbi produsul pentru a putea sa renegociezi pretul", a explicat reprezentanta Alprom.
Strategia grupului are in vedere mentinerea in continuare pe pietele straine, cu toate ca exportul a adus vanzari mai mici producatorului pitestean de mobila. "Alprom este o companie mare, cu peste 3.000 de angajati. Noi nu vom putea sa supravietuim fara export", a mai spus Anton. Anul trecut, Alprom a realizat o cifra de afaceri de aprox. 20 mil. euro si pe primele cinci luni din acest an, de 9,2 mil. euro, in scadere cu 7% fata de aceeasi perioada a anului trecut.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO