Companii

Altex isi face divizie de real estate si se gandeste sa o duca pe Bursa

01.03.2007, 19:15 102

Grupul Altex, care detine compania Altex Impex, principalul retailer de electronice si electrocasnice din Romania, intentioneaza sa creeze o divizie de real estate prin fuziunea companiilor Cometex Suceava si Real Estate, detinute indirect de omul de afaceri Dan Ostahie.
"Intentionam ca in viitorul apropiat sa realizam fuziunea celor doua companii, Cometex si Real Estate, iar cea rezultata, divizia de real estate a grupului, va fi condusa, din pozitia de CEO, tot de Gabriela Bodron (CEO-ul actual al celor doua companii - n.r.)", a declarat Dan Ostahie. In urma fuzionarii celor doua companii divizia de real estate rezultata ar putea fi listata la Bursa.
Potrivit oficialilor Altex, Cometex Suceava detine in zona centrala a orasului Suceava 59 de spatii comerciale a caror suprafata a crescut, in urma fuzionarii prin absorbtie cu firma "Nada Florilor", care a crescut, de la 22.000 mp, la 28.000 mp.
"Cota aferenta Cometex in totalul spatiilor comerciale vechi era la nivelul anului 2005 de circa 40-42%. In conditiile in care in zona se dezvolta cateva proiecte de mall-uri, cota companiei ar putea fi sub 10% in totalul pietei imobiliare sucevene", a declarat Gabriela Bodron, directorul Cometex si Real Estate.
Grupul Altex a preluat Cometex in 2005, in urma unei tranzactii pe bursa, pentru suma de 7,5 milioane de euro. Daca la acel moment compania inregistra pierderi de 36.000 de euro, Gabriela Bodron spune ca in prezent situatia financiara indica un profit de 700.000 de euro.
"Piata imobiliara suceveana a fost in ultimul timp mult mai dinamica decat in anii trecuti, in zona comerciala centrala din oras existand chiar si cazuri in care s-au vandut spatii si cu 10.000 de euro/metru patrat. Aceste tranzactii sunt insa nerelevante din cauza suprafetelor mici aflate in discutie", a adaugat Bodron.
Recent, Cometex a anuntat ca se afla in negocieri cu un numar de circa patru clienti pentru vanzarea unui spatiu comercial de 2.300 de metri patrati pentru o suma ce ajunge in urma discutiilor la circa 4,5 milioane de euro.
Directorul companiei a declarat ca la momentul actual se evalueaza si dezvoltarea de spatii comerciale noi prin mijloace proprii. "Finantarea proiectelor desfasurate de divizia de real estate este realizata numai din surse proprii sau atrase, iar grupul nu are nicio participare de natura financiara la activitate", a adaugat Ostahie.
Real Estate, a doua companie imobiliara din grup, rezultata din retailerul Altex, detine circa 14.000 de metri patrati de spatii comerciale raspandite la nivelul intregii tari.
Compania Altex, principala afacere a grupului detinut de Dan Ostahie, a inregistrat anul trecut o cifra de vanzari de 220 de milioane de euro, in scadere cu 20% fata de nivelul afacerilor anului 2005.
Motivul pentru care afacerile au scazut sunt restructurarea companiei care s-a concretizat in transformarea structurii administrative in una de tip holding si continuarea strategiei de dezvoltare a spatiilor comerciale de suprafata mare in paralel cu inchiderea spatiilor de circa 100 mp.
"Pentru 2007 compania urmareste ca target pentru vanzari atingerea unui nivel egal cu cel din 2005, in conditiile in care piata va creste cu cateva procente. Totusi produsele albe vor continua sa scada, intr-o proporte mai mica, dar intr-un trend similar", a spus Ostahie.
"Anul 2007 nu va fi influentat doar de integrare. S-a observat o scadere a preturilor electrocasnicelor, insa aceasta a fost facuta gradual de catre retaileri, incepand cu circa doua luni inainte de sfarsitul anului trecut astfel incat scaderea nu a fost atat de abrupta dupa aderare", a completat Ostahie.
In legatura cu directia de dezvoltare a companiei, presedintele grupului spune ca se ia in considerare si o eventuala listare la bursa.
"Altex ar putea fi listat insa doar peste cel putin doi ani pentru ca este nevoie de un ehistory reporte care trebuie creat, si numai dupa o raportare consolidata a rezultatelor pe grup se poate face o listare. Nu s-a luat inca o decizie in legatura cu bursa la care compania va fi listata", a spus Ostahie.
De asemenea compania considera acum si dezvoltarea pe pietele externe prin deschiderea concomitenta a mai multor magazine de suprafata mare in Bulgaria sau Serbia, acestea prezentand un interes sporit.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO