Companii

Antreprenori locali. Producătorul Astra Vagoane Călători: „Am produs în acest an 62 de tramvaie. Vom finaliza cu afaceri de peste 500 mil. lei, mai mult decât dublu faţă de anul trecut“

Antreprenori locali. Producătorul Astra Vagoane...

Autor: Mirabela Tiron

24.12.2023, 10:00 22374

Compania Astra Vagoane Călători, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa locală de material rulant, controlată de Valer Blidar, va finaliza acest an cu afaceri de peste 500 mil. lei (100 mil. euro), mai mult decât dublu faţă de anul trecut, potrivit oficialilor companiei.

„Anul acesta am produs 62 de tramvaie, din care 55 pentru Bucureşti, iar restul pentru Arad şi Brăila. Aşteptăm rezultatul la licitaţiile de la Oradea şi Galaţi, la care ne-am înscris“, a spus pentru ZF Gheorghe Sîrbu, directorul general adjunct al fabricii Astra Vagoane Călători.

Compania a fost unicul ofertant la licitaţia de la Brăila pentru şase tramvaie, un contract de 60 mil. lei, şi s-a înscris şi la licitaţia pentru nouă tramvaie de la Oradea, unde este unic ofertant.

La licitaţia pentru 10 tramvaie de la Galaţi, un contract de 98 mil. lei fără TVA, la care aşteaptă răspunsul, s-au mai înscris şi turcii de la Bozankaya Otomotiv.

Astra Vagoane Călători a fost însă singurul ofertant la Arad, valoarea licitaţiei  a fost de 200 de milioane de lei, tramvaiele urmând să fie livrate în 48 de luni.

„Anul acesta vom finaliza cu afaceri de peste 500 de milioane de lei, mai mult decât dublu faţă de anul anterior. Ne-am organizat mai bine pe fluxul de fabricaţie şi am redus timpii morţi. Nu ducem lipsă de comenzi. Anul viitor vom livra 30 de tramvaie pentru Bucureşti, la Arad încă 7 tramvaie şi poate mai semnăm contracte noi în urma licitaţiilor”.        

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO