Companii

Asociaţia antreprenorilor români atrage atenţia: Modificarea în grabă a sistemului de pensii riscă să vulnerabilizeze România în faţa unei viitoare crize financiare

Asociaţia antreprenorilor români atrage atenţia:...

Autor: Cristina Bellu

07.09.2017, 12:22 148

Romanian Business Leaders (RBL), organizaţia care reuneşte antreprenorii români, consideră că orice declaraţie publică vizând modificarea sistemului de pensii trebuie făcută cu responsabilitate şi într-un mod echilibrat, pentru că riscă să priveze antreprenorii locali de o sursă prin care îşi pot finanţa creşterea şi să vulnerabilizeze România.

În 2008, la declanşarea crizei, fondurile de pensii private erau încă în fază de proiect, şi numeroşi investitori instituţionali străini s-au grăbit să vândă cu orice preţ obligaţiunile suverane ale României, aşteptându-se la o prăbuşire a economiei. 

Ar fi fost foarte bine să fi fost funcţionale, atunci, fondurile de pensii de azi, întrucât ar fi putut cumpăra obligaţiunile vândute cu discounturi de peste 20% de străinii panicaţi. Şi ar fi stabilizat mai rapid şi mai eficient preţul acestora în piaţă, aducând câştiguri de capital milioanelor de români contributori”, explică Dragoş Neacşu, membru în Consiliul Director al Romanian Business Leaders (RBL), CEO al Erste Asset Management. 

În momentul de faţă, fondurile de pensii finanţează o parte semnificativă din deficitul bugetar, cumpărând titluri de stat alături de alţi investitori instituţionali majori locali (fondurile mutuale). În felul acesta este asigurat un echilibru necesar în raport cu finanţatorii externi.

Investitorii instituţionali locali deţin astăzi o cotă-parte comparabilă cu cea a finanţatorilor externi - circa 18% - din datoria publică finanţată prin obligaţiuni suverane.

Tendinţa aşteptată de evoluţie a sectorului de pensii este ca investiţiile să fie extinse spre instrumente de datorie şi participaţii în companii antreprenoriale româneşti.

“Credem că este important ca guvernanţii să nu vulnerabilizeze întreaga economie şi capacitatea ţării de a se proteja în faţa dezechilibrelor externe pentru a rezolva, cu orice preţ, urgenţe pe termen scurt.”, precizează reprezentanţii RBL.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24