Companii

Au secat izvoarele de bani ieftini pentru fondurile de investiţii ce activează în Europa Centrală şi de Est

Au secat izvoarele de bani ieftini pentru fondurile de...

Autor: Cristina Roşca

14.12.2023, 00:07 1539

În primul semestru din 2023, fondurile de private equity au strâns de la investitori 18,8 mld. euro, bani ce ar urma a fi investiţi în Europa. Pentru Europa Centrală şi de Est, regiunea ce cuprinde şi România, au fost alocaţi doar 400 mil. euro, adică 2% din total. Este cea mai mică sumă strânsă într-un semestru din 2017 încoace. Doar în primele şase luni din 2020 - când a debutat pandemia de COVID-19 - suma a mai fost la acest nivel, relevă infor­maţiile Invest Europe, asociaţia europeană a investito­rilor financiari.

Astfel, datele arată că au secat izvoarele de bani ieftini pentru fondurile de private equity ce activează în Europa Centrală şi de Est, iar investitorii financiari ţin acum de bani mai mult ca niciodată. Când vine vorba de investiţii, în aceeaşi perioadă ianuarie-iunie 2023 fondurile de private equity au scos din buzunare 32 mld. euro pentru a paria pe companii de pe Bătrânul Continent. Din total, în regiunea din care face parte şi România au ajuns doar 500 mil. euro, adică 1,5%.

Până recent, mai exact până când inflaţia a ajuns la niveluri record, iar dobânzile au început să crească, fondurile de investiţii erau alimentate de investitorii lor (instituţionali sau privaţi) cu bani ieftini, pe care să îi parieze pe companii din toată lumea.

În acest context, în ultimii circa cinci ani, regiunea Europei Centrale şi de Est a ajuns pe radarele multor investitori financiari. Sigur, banii alocaţi unor ţări precum România, Polonia sau Cehia erau mult mai puţini decât pentru statele vest-europene, dar totuşi interes exista pentru regiune.

Când contextul economic s-a schimbat, s-au schimbat şi regulile jocului.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO