Companii

Autostrada Bucureşti - Piteşti este găurită pe 87% din suprafaţă - reportaj Gândul

Autostrada Bucureşti - Piteşti este găurită pe 87% din suprafaţă - reportaj Gândul
02.03.2011, 10:06 69

Prima şi încă singura autostradă din România care face legăturaîntre două localităţi importante, Bucureşti - Piteşti (A1) poate ficonsiderată aproape impracticabilă, 87% din suprafaţa acesteiaavând nevoie de reabilitare, operaţiune pentru care MTI a alocat 10milioane de euro, scrie Gândul.

Într-un reportaj despre starea autostrăzii finalizate la începutulanilor '70 şi planurile actuale ale Ministerului Transporturilor şiInfrastructurii (MTI) în ceea ce priveşte reabilitarea ei, Gândularată că vreo zece gropi, care se întind una după alta pe oporţiune de 50 de metri de-a lungul autostrăzii, sunt ocolite demaşinile mai mici, însă tirurile şi camioanele le înfruntăpieptiş.
"În sensul dinspre Bucureşti spre Piteşti drumul este destul deprost chiar de la ieşirea din Capitală. Din loc în loc maşina sescutură trecând peste numeroasele petice. La kilometrul 18, însă,trebuie să ţii bine de volan.

Cele zece gropi se înşiruie una după alta, iar asfaltul care lesepară s-a crăpat şi el serios şi ameninţă să se transforme într-ocrăpătură care se va întinde pe zeci de metri, dacă nu intervinenimeni", conform sursei citate.

Automobilele continuă să vină unul după altul cu viteză mai multpeste limită decât legală. Cine apucă să vadă gropile smuceşte devolan cât să nu depăşească prima bandă, dar nici să-şi pună inutilla teste suspensiile. Citiţi mai mult despre reportajul Gândul pe A1 găurită pe 87 la sută dinsuprafaţă pe www.gandul.info

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO