Companii

Autostrăzile la raport: Cum arată cele mai importante zece şantiere de autostrăzi în prag de iarnă - SLIDESHOW

Autostrăzile la raport: Cum arată cele mai importante zece şantiere de autostrăzi în prag de iarnă - SLIDESHOW

Autostrăzile la raport

Autor: Andreea Neferu

17.11.2011, 00:00 8763

Cele mai importante zece şantiere de autostrăzi din România au înaintat cu 0 până la 16% în perioada 1 septembrie - 31 octombrie 2011, arată datele Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, transmise la solicitarea Ziarului Financiar. ZF monitorizează o dată la două luni evoluţia celor mai importante zece şantiere de autostrăzi din România.

În perioada 1 septembrie-31octombrie, cel mai mult a avansat centura Aradului la standard de autostradă, care a crescut cu 16%. Astfel, în prezent această şosea este finalizată în proporţie de 71%, şi deşi aceste procente nu spun prea multe, se poate aproxima că 8,7 din cei 12,3 kilometri ai centurii Aradului sunt finalizaţi. Întregul tronson este prevăzut să fie gata în primul semestru din 2012.

Recordul negativ este înregistrat de tronsonul Suplacu de Barcău-Borş, unde lucrările în continuare au stagnat, în condiţiile în care în 2011 nu au fost alocate fonduri pentru continuarea lucrărilor.

În medie, cele zece şantiere de autostrăzi sunt finalizate în proporţie de doar 57%, deşi cea mai mare parte a acestora sunt lucrări începute în anii 2007-2008 şi doar două sunt tronsoane demarate în 2011.

La solicitarea ZF, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) a transmis progresele realizate de constructori până la finalul lunii octombrie pe fiecare din cele zece şantiere de autostrăzi (Arad-Timişoara, centura Aradului, Cernavodă-Medgidia, Medgidia-Constanţa, centura Constanţei, Bucureşti-Moara Vlăsiei, Moara Vlăsiei-Ploieşti, Suplacu de Barcău-Borş, Nădlac-Arad, Deva-Orăştie).

Tronsonul care a recuperat cel mai mult în lunie septembrie şi octombrie este centura la standard de autostradă a municipiului Arad, care a avansat cu 16%, până la un stadiu de execuţie de 71%. "Termenul estimativ de finalizare integrală a lucrărilor pe centura Arad este primul semestru din 2012", a declarat Daniela Drăghia, director general al CNADNR.

La polul opus, lucrările la şoseaua Suplacu de Barcău-Borş nu au înregistrat niciun avans, în condiţiile în care pentru anul acesta nu sunt prevăzute fonduri de la Ministerul Transporturilor care să asigure continuarea lucrărilor. Cu toate acestea, în noiembrie anul viitor urmează să fie inaugurat un tronson de 17 km din totalul de 64 ai autostrăzii, recepţia finală urmând să se facă în 2013, potrivit CNADNR.

Autostrada aflată în cel mai avansat stadiu de execuţie rămâne, la fel ca şi luna trecută, Bucureşti-Moara Vlăsiei, construită de italienii de la Pizzaroti şi Tirena Scavi. Stadiul fizic al lucrărilor se ridică la 95% pe un tronson de 13,5 kilometri din această autostradă, deşi primii şase kilometri sunt realizaţi doar în proporţie de 2%, pentru că încă se realizează exproprieri pe această porţiune, situată în imediata apropiere a Capitalei.

"Pe secţiunea Bucureşti-Moara Vlăsiei se toarnă în prezent ultimul strat de asfalt (cel de uzură) şi se amenajează intersecţiile de la capetele acestui tronson, inclusiv la pasajul peste autostradă de la Moara Vlăsiei pe DJ 101. De asemenea, se montează parapetul metalic pe banda mediană", a explicat Drăghia.

Pe de altă parte, autostrada Moara Vlăsiei-Ploieşti, care trebuia finalizată în luna decembrie, stă destul de prost, în condiţiile în care în primele două luni de toamnă nu a avansat decât cu 6%, până la 70%. De altfel, premierul Emil Boc a declarat recent că autostrada va fi gata cel mai târziu în aprilie 2012, deşi constructorii tronsonului Moara Vlăsiei-Ploieşti îşi asumaseră ca termen de finalizare luna decembrie, după ce au fost ameninţaţi cu rezilierea contractului.

Comparativ, în luna august a anului trecut, tronsonul Bucureşti-Moara Vlăsiei era executat în proporţie de 40%.

VEDEŢI AICI SITUAŢIA AUTOSTRĂZILOR AFLATE ÎN CONSTRUCŢIE LA SFÂRŞITUL LUI OCTOMBRIE

Până la mijlocul lunii noiembrie, constructorii Spedition UMB, PA&CO International şi Euro Construct Trading 98 au încasat 751,8 mil. lei (180 mil. euro) pen­tru tronsonul Moara Vlăsiei-Ploieşti, în con­diţiile în care contractul se ridică la 210,4 mil. euro.

Autostrada Arad-Timişoara, cu o lungime de 32 de kilometri, ce este pro­gramată pentru inaugurare în luna decem­brie, a avansat pe parcursul celor două luni cu circa 10%, la finalul lunii trecute stadiul lucrărilor ridicându-se la circa 85%.

Ziarul Financiar a inclus în această lună pe lista de monitorizare şi două tronsoane de pe Coridorul IV paneuropean, în cazul cărora lucrările au demarat anul acesta. Este vorba de autostrăzile Deva-Orăştie şi Nădlac-Arad, în cazul cărora stadiul se ridică la 14,75%, respectiv 2%. Pe lângă cele zece şantiere, CNADNR a transmis ZF şi stadiul şantierelor de pe autostrăzile Orăştie-Sibiu (lot 4) şi Timi­şoara-Lugoj (lot 1). Pe ambele, până la fi­nalul lunii octombrie s-au realizat activităţi de proiectare şi de arheologie, dar şi pregătiri pentru demararea propriu-zisă a lucrărilor.

AFACERI DE LA ZERO