Companii

Bătălia cifrelor: şeful organizaţiei din industria ospitalităţii spune că sectorul a generat 5,4% din PIB în 2023, dar datele primite de consilierul lui Marcel Ciolacu arată că a avut o contribuţie de 2,5%

Bătălia cifrelor: şeful organizaţiei din industria...

Autor: Florentina Niţu

26.03.2024, 11:49 170

Industria ospitalităţii a generat 5,4% din PIB în 2023, în creştere faţă de anii anteriori, spune Radu Savopol, preşedintele HORA, organizaţia care reprezintă companiile din această industrie. Însă, Florin Spătaru, consilierul prim-ministrului Marcel Ciolacu spune că datele primite de el indică o contribuţie de doar 2,5%.

"Numărul de locaţii HoReCa e în creştere, deşi s-a văzut o contractare. Piaţa este mai puternică, afacerile mai stabile, calitatea mai ridicată, focusul este pe crearea de experienţe gastronomice vs. infrastructură. Anul trecut, sectorul nostru a atins 5,4% din PIB, în creştere faţă de anii precedenţi", a spus Radu Savopol, preşedintele HORA, la cea de-a şaptea ediţie a conferinţei naţionale a industriei ospitalităţii, realizată de HORA.

Organizaţia HORA este autoritatea reprezentativă a industriei ospitalităţii româneşti şi reuneşte 70% din jucătorii de profil, industrie care valorează 3 miliarde de euro în 2023.

"Am primit informaţii diferite, iar una dintre ele este că în 2023 aţi reprezentat 2,5% din PIB, o contribuţie importantă. Sunteţi o carte de vizită în faţa celor care vin să viziteze România", a spus Florin Spătaru, consilierul prim-ministrului Marcel Ciolacu.

Acesta a adăugat că lipsa de infrastructură de transport e compensată de servicii hoteliere de calitate, mâncare bună şi vin, iar rezistenţa acesteia şi adaptarea la provocări este vizibilă. "După 2020, când industria ospitalităţii a avut de suferit cel mai mult, 2023 a fost considerat cel mai bun. Numărul de companii a ajuns 98.000, dar nu am atins nivelul din 2019 şi cifra de afaceri a crescut."

Radu Savopol a menţionat, la rândul său, că în ultimii cinci ani am asistat la remodelarea sectorului. "Sunt branduri mari care au reuşit să-şi susţină afacerile în contextul instabil în care ne-am aflat, dar au apărut şi modele noi de afaceri sau nişe noi", a precizat el, întărind că în continuare trebuie susţinute businessurile din această industrie, dar şi dezvoltarea sa sustenabilă şi responsabilă.

"Este un an destul de dificil pentru întreaga economie. Sentimentul nostru, după două luni de activitate în 2024, este că motoarele au scăzut puţin. Aşteptăm să vedem ce a însemnat primul semestru şi ce shimbări va aduce 2024. Suntem pozitivi, ne dorim ca industria ospitalităţii să crească şi să ajungem la 10% din PIB", a conchis acesta.

Întrebarea este: cum poate creşte o industrie atunci când există discrepanţe mari între cifrele prezentate de autorităţi, care stabilesc legile, şi cifrele reprezentanţilor companiilor din industrie, companii care trebuie să respecte aceste legi ce pot duce la creşterea valorii industriei?

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO