Companii

Bilanţ la nouă luni: Numărul de pasageri înregistraţi de aeroportul din Timişoara, mai mare cu 8%

Autor: Mirabela Tiron

24.11.2011, 12:46 183

Pe aeroportul Traian Vuia din Timişoara s-au înregistrat 930.000 de pasageri în primele trei trimestre, mai mult cu 8% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

"Aeroportul îşi continuă trendul ascendent pe care s-a înscris prin creşterea anuală a numărului de pasageri", a declarat Cornel Mircea Sămărtinean, directorul general al aeroportului.

În prezent, de pe aeroportul internaţional Timişoara operează cinci companii aeriene, respectiv Austrian Airlines, Carpatair, Lufthansa, Tarom şi Wizzair.

Cele mai multe zboruri de pe acest aeroport sunt realizate de compania Carpatair, care îşi are hubul pe acest aeroport. Pe lângă cursele regulate, anul acesta s-au efectuat mai multe zboruri charter, spre Antalya şi Heraklion, de pe aeroportul din vestul ţării.

"Printre obiectivele noastre se numără atragerea de noi companii aeriene care să suplimenteze cele 32 de destinaţii din ţară şi din străinătate disponibile de la Timişoara. De asemenea, dorim legarea Timişoarei de noduri aeriene, pentru a oferi călătorilor noştri posibilitatea atingerii unor destinaţii din orice colţ al lumii", a precizat Cornel Mircea Sămărtinean.

Anul trecut, societatea pe care este înregistrat aeroportul a realizat o cifră de afaceri de 10 milioane de euro şi profit de 2,9 milioane de euro, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. În 2010 aeroportul din vestul ţării a înregistrat 1,1 milioane de pasageri

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO