Companii

Bogdan Badea, Hidroelectrica: Suntem mai puţin îngrijoraţi de un an secetos decât de o surpriză de reglementare. Ca investiţii, mergem pe diversificare

Best of ZF Power Summit 2020

Bogdan Badea, preşedinte directorat Hidroelectrica: România a trecut de la exportator la importator de energie şi ne aşteptam cu toţii la asta, de zece ani încoace. Trebuia să utilizăm banii pe care i-am avut la dispoziţie cu mult mai mult pragmatism. Noi am negat nişte realităţi, ne-a plăcut să credem că nouă nu ni se poate întâmpla. Cred că suntem în faza de acceptare, trebuie însă să identificăm soluţii, adică o accelerare a procesului de debirocratizare, un sprijin complet pe care statul trebuie să-l dea investitorilor

Autor: Alina-Elena Vasiliu, Roxana Petrescu

03.03.2020, 17:55 2536

♦ Hidroelectrica a încheiat anul 2019 cu o cifră de afaceri de 4,15 miliarde de lei, în scădere cu 2,7% faţă de 2018 ♦ „Se vede cu ochiul liber că încălzirea globală ne afectează zi de zi. Când avem mai puţină apă, noi producem mai puţin ♦ De aceea vrem să mergem pe diversificare“, a spus Bogdan Badea, preşedintele directoratului Hidroelectrica, în cadrul celei de-a noua ediţii a ZF Power Summit.

Dar chiar şi în ciuda dependenţei accentuate pe care rezultatele Hidroelec­trica o au faţă de condiţiile de mediu, conducerea companiei a menţionat un alt risc ca fiind mai important pentru evoluţia financiară a celui mai mare producător de energie local.

„Suntem mai puţin îngrijoraţi de un an secetos decât de o surpriză de reglementare. Acest gen de abordări, prin care brusc venim cu reguli noi, au un efect devastator asupra economiei. S-a întâmplat cu schema de susţinere a regenerabilelor. Ca stat, dacă vrei să atingi nişte ţinte, trebuie să vii cu o legislaţie prietenoasă pentru investitori. Ei nu vin să investească în România dacă au numai piedici şi impredictibilitate. Într-o epocă a globalizării, resursele se mută într-o ţară mai prietenoasă cu investitorii. Acest lucru trebuie să-l înţelegem cu toţii“, a mai spus Bogdan Badea.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO