Companii

Business Magazin. Piaţa de fuziuni şi achiziţii din România se va revigora în a doua parte a anului: Există lichiditate suficientă, există companii pentru investitori, aproape jumătate de miliard de euro bate la uşă să intre în România

Business Magazin. Piaţa de fuziuni şi achiziţii din...

Autor: Răzvan Botea

12.03.2023, 13:45 232

Anul 2022 a fost unul dintre cei mai buni ani pentru business, inclusiv pentru piaţa de fuziuni şi achiziţii din România, care aproape a bătut recordul din 2008, arată un studiu Deloitte care urmăreşte tranzacţiile de peste 5 milioane de euro. Pe final de an însă, cu incertitudini în faţă, tumultul se domolise şi toată lumea se uita cu prudenţă la 2023. Care este apetitul investitorilor în acest an?

„Mă aştept ca piaţa să se revigoreze în vară-toamnă. După cum spuneam, trendul pe care îl avem din iarnă mă aştept să continue în primele luni din 2023. Consider că există lichiditate suficientă, că există companii pentru investitori şi aceştia sunt interesaţi să investească în România, este clar unul dintre locurile la care ei se uită cu mare atenţie”, răspunde Radu Dumitrescu, care este partener coordonator al departamentului de consultanţă financiară la Deloitte România. Analiza Deloitte România asupra pieţei de fuziuni şi achiziţii, sau M&A (mergers and acquisitions), a relevat că au fost 158 de tranzacţii de peste 5 milioane de euro, a căror valoare a fost estimată de consultanţi la 6,5-7.5 miliarde de euro. În calculul pieţei au fost luate şi tranzacţiile a căror valoare nu a fost comunicată public.

Potrivit studiului, peste o treime (36%) dintre aceste tranzacţii au fost în sectorul imobiliar. De asemenea, şi în sectorul energetic a fost efervescenţă: 11% din cele 157 de tranzacţii s-au făcut în zona de energie. „În cadrul studiului nostru am luat în considerare tranzacţiile cu participaţii tranzacţionate mai mari de 5%. De asemenea, am luat în considerare tranzacţii care s-au consumat local sau internaţional şi la cele internaţionale ne-am uitat dacă au o componentă locală. Am încercat să estimăm businessurile din România versus businessul internaţional. 157 dintre tranzacţii au corespuns  criteriilor menţionate.  Valoarea totală a tranzacţiilor a fost între  6,5 şi 7,5 miliarde de euro”, mai spune Radu Dumitrescu.

Pentru a face o radiografie a pieţei de fuziuni şi achiziţii din 2022 şi pentru a pune pe masă perspectivele pentru 2023, Deloitte România cu sprijinul ecosistemului media ZF şi BUSINESS Magazin, a organizat conferinţa anuală Deloitte M&A, ediţia a doua. La dezbatere au participat fonduri de private equity, care au venit cu perspectiva investitorilor, jucători din piaţa de fuziuni şi achiziţii în 2022 şi specialiştii Deloitte şi Reff & Asociaţii/Deloitte Legal. În prima parte a evenimentului, Răzvan Popescu, CEO-ul Romgaz, producător de gaze cu capital de stat, a dat detalii despre tranzacţia record de 1 miliard de euro, prin care Romgaz a cumpărat jumătate din drepturile de exploatare ale zăcământului Neptun Deep.

Citiţi continuarea pe www.businessmagazin.ro

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO