Companii

Cargill a inregistrat pierderi de 5,5 mil. euro din business-ul agricol

Cargill a inregistrat pierderi de 5,5 mil. euro din business-ul agricol
25.07.2006, 19:07 47

Anul 2005 a fost deosebit de slab pentru companiile active in agricultura ca urmare a inundatiilor care au distrus suprafete insemnate de culturi. Cargill Agricultura a raportat o cifra de afaceri de 55,4 mil. euro (201 mil. lei) anul trecut, in crestere cu 36% fata de 2004, potrivit datelor publicate in Monitorul Oficial. In lei, cifra de afaceri a Cargill Agricultura a crescut cu 21% anul trecut.
"Cargill Agricultura si-a consolidat investitiile in Romania, anul trecut fiind demarat un proces de rebranding al celor mai recente achizitii. Acest proces impreuna cu restructurarea ceruta de orice achizitie noua au reprezentat o perioada de tranzitie pentru companie", a declarat Jose Fauda, directorul financiar al companiei.
Cargill si-a inceput activitatea in Romania in anul 1996 ca agentie de intermediere pentru exportul de cereale. De altfel, si in prezent, exportul de cereale reprezinta una din activitatile principale ale diviziei din Romania. Potrivit oficialilor Cargill, livrarile la export s-ar putea ridica in 2006 la circa 500.000 de tone de grau, 400.000 de tone de floarea soarelui, insa compania ar putea vinde si porumb si rapita, atat pe pietele din UE, unde firma este prezenta deja, cat si in tari din estul Europei. Grupul american, cu afaceri anuale de 60 de miliarde de dolari anual (48 de miliarde de euro), detine mai multe companii in Romania. Anul acesta, reprezentantii Cargill au decis sa inceapa un proces de rebranding la toate companiile pe care le detin.
In urma acestui proces, Comcereal Alexandria - achizitionata in 2004 - va deveni Cargill Cereale, FNC Calarasi - cumparata in 2000 - devine Cargill Siloz, in timp ce producatorul de ulei Olpo - achizitionat in 2005 - devine Cargill Uleiuri.
Potrivit informatiilor Cargill, Comcereal Alexandria este cea mai mare companie din grup din punctul de vedere al numarului de locatii (depozite) si de angajati. Olpo este a doua ca numar de angajati si prima dupa valoarea investitiilor realizate acolo.
Cargill mizeaza in acest an pe o crestere de 20% a cifrei de afaceri, ceea ce ar duce la un rezultat consolidat de 120 mil. euro pentru toate companiile din grup.
Reprezentantii Cargill au anuntat pentru acest an un program de investitii de 5 mil. dolari (3,9 mil. euro) pentru modernizarea retelei de silozuri si a fabricii de ulei de la Podari.
Potrivit reprezentantilor Cargill, valoarea achizitiilor efectuate de grup pe piata romaneasca in ultimii zece ani se ridica la aproximativ 60 mil. dolari (48 mil. euro), la care se adauga investitii de 10 mil. dolari (8,1 mil. euro) in reteaua de silozuri si fabrica de ulei.
Grupul american detine in Romania 46 de silozuri si unitati de depozitare a cerealelor in judetele Braila, Calarasi, Teleorman, Galati, Giurgiu, Olt si Ialomita, cu o capacitate de circa un milion de tone metrice.
Anul trecut Cargill si-a extins afacerile din Romania, dupa ce a cumparat Olpo Ulei Podari, detinuta anterior de Topway Industries, specializata in prelucrarea semintelor oleaginoase, rafinarea si imbutelierea uleiului. Fabrica are doua capacitati de productie, la Podari si Craiova.
Compania are 1.300 de angajati. Firma a incheiat contracte cu fermierii romani carora le ofera sprijin financiar pentru infiintarea culturilor in schimbul achizitionarii productiei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24