♦ Marile termocentrale pe cărbuni au generat anul trecut 16,5% din toată energia României, situaţie fără precedent în structura mixului energetic local, 2020 fiind primul an în care cărbunii au avut o contribuţie mai mică de 20% ♦ Gazul a scos cărbunii de pe podium, iar verzii au devenit una dintre cele mai importante surse de lumină ale României.
Potrivit datelor din raportul anual al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), energia verde a avut anul trecut o contribuţie de 15,4% în micul energetic local, cea mai mare parte fiind asigurată la eoliene, având toate şansele ca anul acesta să depăşească producţie pe cărbune.
Mai mult, după ani de zile în care cărbunii au fost mereu pe podiumul producătorilor de energie, anul acesta este primul în care marile centrale părăsesc clasamentul. Astfel, gazul a devenit a treia forţă în sistemul energetic local, cu o pondere de 18,17%, după hidro, cu 29% şi nuclear, cu aproape 21%.