Companii

Cea mai discretă companie din Sibiu a crescut de cinci ori în criză şi a ajuns în clubul miliardarilor

Cea mai discretă companie din Sibiu a crescut de cinci ori în criză şi a ajuns în clubul miliardarilor

Autor: Corina Mirea

14.04.2016, 00:08 8802

După grupul german Continental, producătorul german Marquardt Schaltsysteme a devenit al doilea mare investitor privat străin din Sibiu.

Producătorul de echipa­men­te electronice pentru in­dustria auto Marquardt Schalt­systeme, care a înce­put producţia la Sibiu în 2006, a înregistrat anul trecut o cifră de afa­ceri de 1,1 mld. lei (peste 225 mil. euro), în creştere cu 25% faţă de 2014. Astfel, compania, o prezenţă discretă din mediul de business local, a intrat în „clubul miliardarilor“ din România.

Cum arată rusoaica de 23 de ani care a renunţat la cariera de economist pentru a ajunge cea mai frumoasă stewardesă din Rusia. Galerie FOTO

În 2009, producătorul avea afaceri de 250 mil. lei şi 500 de angajaţi, iar anul trecut a depăşit 1,1 mld. lei şi 2.500 de oameni. Numai în ultimul an producă­torul german a creat 700 de noi locuri de muncă.

Noul portavion de 13 miliarde de dolari al marinei americane. Este cea mai mare şi cea mai scumpă navă de război din lume. Galerie FOTO

În prezent, în judeţul Sibiu sunt alte trei companii care au depăşit pragul de 1 mld. lei, două firme de stat (Romgaz şi Transgaz, ambele din Mediaş) şi una dintre fabricile grupului Continental.

Anul trecut, Marquardt s-a pozi­ţionat pe locul 39 în topul celor mai mari 500 de exportatori, în urcare cu o poziţie faţă de anul precedent. Această clasare a companiei în topul expor­tato­rilor confirmă supremaţia segmen­tului automotive la nivelul vânzărilor pe care România reuşeşte să le aibă pe alte pieţe şi arată cum pot fi dez­voltate economiile judeţelor.

Astfel  judeţele care au atras cele mai multe investiţii străine au avut cele mai mari creşteri ale cifrelor de afaceri ale companiilor în ultimii ani, de aproape 100%. În Sibiu, Arad, Alba, Argeş, Constanţa şi Ilfov cifra de afaceri totală a compa­ni­lor s-a dublat cel puţin în perioada 2008-2014, potrivit unei analize a ZF. La polul opus în Brăila sau Giurgiu businessul companiilor s-a majorat în şase ani cu 11%, respectiv 5%.

După cifra de afaceri totală a companiilor (30 mld. lei în 2014), Sibiul se află pe locul nouă în topul judeţelor din România, însă ca ritm de creştere al businessului în anii de criză este pe locul trei, după Argeş şi Ilfov. Iar „explozia“ unor companii precum Marquardt Schaltsysteme a pus umărul la dezvol­tarea economiei sibiene.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO