Producătorii locali şi consumul de produse româneşti ar trebui încurajate, iar antreprenorii care vor să dezvolte un brand puternic trebuie să gândească în perspectivă şi să încerce să se diferenţieze pe piaţă. Acestea au fost câteva dintre direcţiile dezbătute la conferinţa ZF Branduri româneşti, organizată ieri la Galaţi de Ziarul Financiar în parteneriat cu Raiffeisen Bank România.
Peste 120 de antreprenori locali au participat la evenimentul la care s-a discutat despre poveştile din spatele câtorva dintre cele mai puternice branduri locale, dar şi cum se poate dezvolta mai accelerat regiunea Galaţi-Brăila.
„Un obiectiv al acestor întâlniri este de a inspira, de a da posibilitatea clienţilor să afle, să meargă mai departe. Finanţăm companii româneşti pentru că noi credem în parteneriat şi perspectivă, pentru că suntem în România. Vrem să arătăm că putem face mult mai mult împreună“, a spus Felix Daniliuc, director executiv Raiffeisen Bank România.