Companii

Cum arată contractele pentru autostrada Moldovei la final de 2022? Zece din treisprezece loturi au fost adjudecate

Cum arată contractele pentru autostrada Moldovei la...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

19.12.2022, 00:07 4306

Zece din cele treisprezece loturi care vor alcătui autostrada dintre Ploieşti şi Siret, cunoscută şi ca „autostrada Moldovei“ sau A7, au fost deja atribuite constructorilor care se vor ocupa de execuţia lor. Au mai rămas ultimele trei loturi, cele care vor face legătura dintre Bacău şi Paşcani, iar planul era ca şi acelea să-şi găsească „responsabilii“ până la sfârşitul acestui an.

„Obiectivul asumat pentru anul acesta este ca până pe 31 decembrie să fie semnate toate contractele pentru autostrada Moldova. Este un proiect aşteptat de foarte mult timp de către români“, spunea în urmă cu câteva luni premierul Nicolae Ciucă.

De departe cel mai activ pe autostrada Moldovei este Dorinel Umbrărescu, antreprenorul care deţine cele trei firme de cosntrucţii care şi-au adjudecat cele mai multe tronsoane. Astfel, asocierea de companii SA&PE Construct – Spedition UMB – Tehnostrade va construi toate loturile dintre Buzău şi Bacău. Cumulat, tronsoanele dintre Buzău şi Bacău au o valoare care depăşeşte 13 miliarde de lei.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO