Companii

Dan Ostahie aduce Carrefour la Buzau, in centrul comercial Aurora Shopping Mall

Dan Ostahie aduce Carrefour la Buzau, in centrul comercial Aurora Shopping Mall

Dan Ostahie va investi in sase centre comerciale care vor reuni mai multe formate de retail

03.04.2008, 17:50 211

Cometex Suceava, parte a grupului Altex, va deschide in luna noiembrie Aurora Shopping Mall, cel mai mare complex comercial din Buzau. Proiectul va avea ca ancora un hipermarket Carrefour si va include, de asemenea, un magazin Media Galaxy operat de Altex.
Detalii despre centrul comercial vor fi prezentate oficial de Cometex si Carrefour saptamana viitoare.
Cometex este o companie detinuta in proportie de 96,86% de retailerul de electronice si electrocasnice Altex Impex, controlat de Dan Ostahie.
Ostahie a declarat anterior ca va investi in sase centre comerciale care sa reuneasca mai multe formate de retail, in diferite regiuni ale tarii. Primul proiect de acest gen a fost deja demarat in orasul Ploiesti, fiind dezvoltat de Ostahie in parteneriat cu Dan Sucu, proprietarul retailerului de mobila Mobexpert.
Proiectul din Ploiesti presupune constructia unei galerii de retail cu o suprafata inchiriabila de 15.000 - 18.000 de metri patrati, in care cele mai mari magazine vor fi Media Galaxy si Mobexpert. Investitia de la Ploiesti este estimata de Ostahie la 20 de milioane de euro, suma care include atat costurile constructiei, cat si pretul terenului de 5 hectare achizitionat in urma cu doi ani.
Potrivit presedintelui Altex, resursele financiare pentru dezvoltarea galeriilor comerciale au fost atrase de la diferite institutii financiare.
Alte doua centre comerciale dezvoltate de Ostahie la Brasov si Alba Iulia se afla in faza incipienta, in care se achizitioneaza terenurile aferente.
Cometex Suceava, companie listata pe piata RASDAQ, a raportat anul trecut venituri de
28 milioane de euro, de 2,4 ori mai mari decat in 2006, si un profit net de 6,2 mil. euro.
Dezvoltarea retelelor de retail Altex si Media Galaxy, businessul de baza al lui Dan Ostahie, vizeaza in acest an deschiderea a 9 unitati Media Galaxy, cu o suprafata medie de 3.000 mp, si a altor 9 magazine Altex, cu o suprafata de 1.500 de metri patrati, prin investitii totale de circa 25 mil. euro.
La randul sau, compania franceza Carrefour a anuntat pentru acest an expansiunea retelei sale de hipermarketuri cu aproximativ 6 unitati.
Locatiile noi din 2008 comunicate pana acum de Carrefour sunt orasele Suceva, Arad, Oradea, Pitesti, Iasi (al 2- lea magazin) si cartierul Vitan din Bucuresti.
Carrefour este cea mai mare retea de hipermarketuri de pe piata locala, dupa valoarea vanzarilor din 2007.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO