• Leu / EUR4.9207
  • Leu / GBP5.7178
  • Leu / USD4.6726
Companii

Dezamăgirea unui antreprenor cu 800 de angajaţi care vede cum se sufocă industria cu capital privat românesc: „Aşteptam de la guvernul tehnocrat nişte măsuri de stimulare a industriei, dar ei nu fac nimic“

Dezamăgirea unui antreprenor cu 800 de angajaţi care vede cum se sufocă industria cu capital privat românesc: „Aşteptam de la guvernul tehnocrat nişte măsuri de stimulare a industriei, dar ei nu fac nimic“

Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane Călători din Arad

Autor: Mirabela Tiron

08.04.2016, 00:08 6273

Astra Vagoane Călători din Arad, compania lui Valer Blidar, a fost în 2014 al cincilea cel mai mare exportator cu capital privat românesc, însă anul trecut fabrica nu se mai afla nici între cei mai mari 50 de exportatori români.

Valer Blidar, proprietarul Astra Vagoane Călători din Arad, unul dintre puţinii mari antreprenori români care activează în industrie, spune că în România nu există un program de susţinere şi dezvoltare a industriei, aşa cum există în Polonia, Ungaria sau Cehia.

„Suntem singura ţară din Europa unde calea ferată nu a mai văzut un leu de la stat pentru dezvoltare (…). Aşteptam de la guvernul tehnocrat nişte măsuri de stimulare a industriei, dar ei nu fac nimic, sunt în stand by. Nimeni nu se uită la cum se circulă pe calea ferată, în ce condiţii, batem pasul pe loc“, a declarat pentru ZF Valer Blidar,

care a mers până în Brazilia după contracte pentru a ţine funcţională fabrica cu 800 de angajaţi.

Flota de vagoane a operatorilor feroviari de stat are o vârstă de peste 20 de ani în România, în timp ce viteza me die de circulaţie a ajuns la 19 kilometri pe oră pe calea ferată pentru trenurile de marfă anul trecut, indicatori care arată lipsa de interes pentru domeniul feroviar.

„Anul trecut a fost unul foarte greu, nu ca 2014, când am livrat vagoane în Brazilia. Abia am reuşit să finalizăm pe profit, să ne menţinem pe linia de plutire“, a mai spus Blidar. În 2014 Astra Vagoane Călători a avut afaceri de 65 mil. euro şi un profit net de 9 mil. euro. La începutul acestui an şi Fulger Popescu, directorul de operaţiuni

(COO) al producătorului de vagoane Astra Rail Industries din Arad, cu 2.500 de angajaţi şi afaceri de 135 mil. euro anul trecut, spunea că pe piaţa locală „vindem numai fier vechi“ pentru că în ultimii 11 ani în România nu a existat nicio comandă de vagoane noi de marfă.

Şi oficiali ai fabricii Softronic din Craiova, singura din Europa de Est în care se produc locomotive electrice, atrăgeau atenţia că nu sunt încurajaţi producătorii locali în  România.

 
Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9207
Diferență: -0,1826
Ieri: 4.9297
Azi: 4.6726
Diferență: -0,2668
Ieri: 4.6851
Azi: 5.7178
Diferență: -0,4197
Ieri: 5.7419
Azi: 4.9903
Diferență: -0,4766
Ieri: 5.0142