Companii

Dezvoltatorul imobiliar Impact Bucureşti, profit net de 164 mil. lei în 2019, de opt ori mai mare decât în 2018

Gheorghe Iaciu

Gheorghe Iaciu

02.03.2020, 00:03 676

Dezvoltatorul imobiliar Impact Bucureşti a raportat pentru 2019 un profit net de 164,694 milioane de lei, faţă de 20,8 milioane de lei în 2018.

Veniturile din vânzarea proprietăţilor imobiliare au fost de 156,6 milioane de lei, faţă de 101,5 milioane de lei în 2018.

Profitul brut, obţinut din vânzarea proprietăţilor imobiliare minus costul proprietăţilor imobiliare vândute, a fost de 73 milioane de lei, faţă de 40 milioane de lei în anul anterior.

Pentru 2019, Impact a raportat câştiguri din investiţii imobiliare de 163,3 milioane de lei, faţă de 23,3 milioane de lei în 2018.

Impact, un dezvoltator imobiliar controlat de omul de afaceri Gheorghe Iaciu, a raportat la finalul lui 2019 active de 919,7 milioane de lei, faţă de 647 milioane de lei în 2018.

Impact a dezvoltat mai multe proiecte imobiliare - Greenfield, Luxuria - şi deţine mai multe terenuri, în special în Bucureşti, unde poate dezvolta alte proiecte.

La bursă, Impact a închis şedinţa de vineri la un preţ de 1,4450 lei/acţiune, în scădere cu 2,69%, din cauza crizei care a afectat pieţele bursiere pe fondul extinderii epidemiei de coronavirus.

Capitalizarea bursieră a Impact este de 396,5 milioane de lei.

Rezultatele financiare pe 2019 au fost publicate vineri, după închiderea şedinţei bursiere.

În ultimul an, acţiunile Impact au crescut de la 0,9 lei la 1,54 lei/acţiune.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO