Companii

Elveţienii de la Holcim aduc un francez la cârma operaţiunilor locale

Elveţienii de la Holcim aduc un francez la cârma...

Autor: Andreea Neferu

28.01.2014, 18:42 263

Francezul François Pétry, 47 de ani, va conduce de la începutul lunii februarie operaţiunile producătorului de materiale de construcţii Holcim România, subsidiara locală a grupului elveţian Holcim, după ce Daniel Bach, cel care a fost director general al companiei în ultimii trei ani, a fost promovat ca area manager pe Asia de Sud-Est în cadrul grupului. François Pétry, care ocupă în prezent funcţia de manager general al diviziei de agregate din cadrul Holcim Franţa, s-a alăturat grupului elveţian în 2008, după ce anterior a lucrat în industria construcţiilor de drumuri şi cea a deşeurilor. El are o diplomă de inginer obţinută la ParisTech, Ecole Nationale Superieure d’Arts et Metiers, precum şi un executive MBA de la Ecole des Hautes Etudes Commerciales de Paris. Holcim România a înregistrat în 2012 afaceri de circa 213 mil. euro, iar cele mai recente estimări ale companiei indicau o uşoară scădere a rulajului în 2013. Pe de altă parte, dacă în 2012 compania a avut pierderi de 8,5 mil. euro, reprezentanţii companiei spuneau la finalului anului trecut că în 2013 aceasta se va întoarce pe profitabilitate. Pe piaţa locală Holcim concurează cu francezii de la Lafarge şi nemţii de la HeidelbergCement (Carpatcement).

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 29.01.2014

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO