Energie

Companiile de furnizare de energie electrică şi de gaze naturale ale grupului E.ON din România fuzionează

Companiile de furnizare de energie electrică şi de gaze naturale ale grupului E.ON din România fuzionează

Autor: Cristina Bellu

01.10.2020, 11:43 207

E.ON Gaz Furnizare şi E.ON Energie România, societăţile de furnizare de energie electrică şi de gaze naturale ale grupului german E.ON în România sunt implicate într-un proces  de fuziune prin absorbţie în care E.ON Energie România este societatea absorbantă, iar E.ON Gaz Furnizare este societate absorbită.

“În urma fuziunii celor două societăţi, contractele de furnizare a gazelor naturale ale clienţilor E.ON Gaz Furnizare vor fi preluate automat de către furnizorul integrat de gaze naturale şi energie electrică E.ON Energie România, în calitate de societate absorbantă”, menţionează un comunicat al companiei.

Decizia de fuziune a  fost aprobată de Adunările Generale Extraordinare ale Acţionarilor din cele două societăţi şi este motivată prin faptul că, odată cu liberalizarea pieţei de gaze naturale, segmentul clienţilor reglementaţi dispare şi astfel nu mai este justificată prezenţa în piaţă a unei entităţi distincte pentru furnizarea de gaze naturale, respectiv a companiei E.ON Gaz Furnizare care acoperea acest segment.

Mai mult, în urma fuziunii, interacţiunea cu clienţii va fi mult simplificată prin existenţa unei singure societăţi de furnizare care va gestiona un portofoliu unic de clienţi.

E.ON Energie România, membră a Grupului german E.ON, este furnizor integrat de gaze naturale, electricitate şi soluţii energetice având un portofoliu variat format din circa 3,2 milioane de clienţi, atât rezidenţiali, cât şi companii şi municipalităţi. Grupul E.ON este unul dintre liderii pieţei de energie, având în România o prezenţă consolidată de-a lungul a 15 ani. De la intrarea pe piaţa din România, E.ON a investit circa 1,7 miliarde de euro, în principal în modernizarea reţelelor. Totodată, valoarea contribuţiilor virate la bugetul de stat şi bugetele locale se ridică la 2,3 miliarde de euro.

AFACERI DE LA ZERO