Energie

Gabriel Comănescu, GSP Offshore: Estimăm că la jumătatea anului viitor primul gaz din Marea Neagră va ajunge în Sistemul Naţional de Transport

Gabriel Comănescu, GSP Offshore: Estimăm că la jumătatea anului viitor primul gaz din Marea Neagră va ajunge în Sistemul Naţional de Transport

Autor: Răzvan Botea

17.09.2020, 10:46 322

Gabriel Comănescu, CEO-ul GSP Offshore, companie care, împreună cu Black Sea Oil & Gas, este implicată în proiectul Midia de la Marea Neagră, a spus în cadrul unui eveniment organizat de companie că primele molecule de gaz extras din Marea Neagră vor ajunge în Sistemul Naţional de Transport la jumătatea anului viitor.

„În luna noiembrie instalăm platforma de producţie şi estimăm că la mijlocul anului viitor primul gaz extras din Marea Neagră va ajunge în Sistemul de Transport Naţional”, a spus Gabriel Comănescu.

Proiectul Midia este dezvoltat de Black Sea Oil & Gas, o companie în care controlul este deţinut de americanii de la Carlyle, un pachet minoritar de acţiuni fiind în posesia BERD. Prin comparaţie cu proiectul Neptun Deep al OMV Petrom, proiectul BSOG este dezvoltat în ape de mică adâncime.

Proiectul, în valoare de 400 mil. dolari, se va întinde pe o perioadă de 10-15 ani şi presupune extragerea a 10 mld. de metri cubi de gaz în total. Este primul proiuect de extragere a gazelor naturale din Marea Neagră după 1989.

 
Comedymall VOT IN PANDEMIE
AFACERI DE LA ZERO