Energie

Horváth & Partners: România nu poate recâştiga competitivitatea economică fără o creştere semnificativă a ritmului de absorbţie a fondurilor europene, de minimum trei ori faţă de ritmul actual, şi fără o strategie aliniată cu Green Deal

Horváth & Partners: România nu poate recâştiga competitivitatea economică fără o creştere semnificativă a ritmului de absorbţie a fondurilor europene, de minimum trei ori faţă de ritmul actual, şi fără o strategie aliniată cu Green Deal

Kurt Weber, director general al Horváth & Partners România

Autor: Cristina Bellu

09.02.2021, 12:16 104

Economia României nu va beneficia de şansa unei redresări sustenabile, precum şi de energie la preţuri competitive în următoarele decenii, fără o creştere semnificativă a ritmului de absorbţie a fondurilor europene, de minimum trei ori faţă de ritmul actual, şi fără luarea în considerare a finanţării pentru integrarea tehnologiilor verzi, inclusiv pe bază de hidrogen, avertizează Horváth & Partners.

Reprezentanţii companiei de consultanţă în management consideră că actorii privaţi trebuie implicaţi în  elaborarea strategiilor de utilizare a fondurilor europene, inclusiv de valorificare a potenţialului energiilor verzi. Obiectivul ar trebui să fie mărirea capacităţii de absorbţie pentru ca România să poată utiliza, în proporţie de 100%, fondurile europene care i-au fost alocate, prin bugetul multianual de 80 miliarde de euro, din care 33,4 miliarde sunt destinate Planului Naţional de Redresare şi Recuperare. 

„România trebuie să declare prioritate zero absorbţiei integrale a fondurilor europene avute la dispoziţie, precum şi utilizarea acestora în domeniile care creează competitivitate pe termen lung. Între priorităţi se află digitalizarea şi energia regenerabilă, inclusiv tehnologiile emergente adiacente, în principal hidrogenul, care ar trebui să determine preţuri competitive ale energiei electrice în circa un deceniu şi să poată asigura atât securitatea energetică, cât şi un impuls major pentru economia locală. Tocmai de aceea, este vital ca, în cel mai scurt timp, ţara noastră să pună la punct o Strategie Naţională eficace de utilizare a fondurilor europene şi paşii prin care se va asigura absorbţia integrală a acestora”, explică Kurt Weber, Director General al Horváth & Partners România.

Rolul central al energiei verzi a fost subliniat din nou în 2020, prin acordul Green Deal, axat pe dezvoltarea unei economii competitive şi sustenabile, în noul context economic afectat de pandemie. Principalele ţinte ale acestuia, până în 2030, vizează creşterea eficienţei energetice cu 32,5%, majorarea ponderii resurselor regenerabile de energie cu 32% şi scăderea emisiilor de gaze cu efect de seră, cu cel puţin 55%. 

În ultimii ani, România a înregistrat unul dintre cele mai mari preţuri ale energiei electrice din Uniunea Europeană pe piaţa en-gros, având în 2018 cel mai ridicat al patrulea preţ, după Cipru, Grecia şi Spania, conform statisticilor Eurostat. Aceeaşi tendinţă s-a păstrat şi în 2019, majorarea fiind de aproximativ 20%, după o creştere de 16% în 2018, în condiţiile unei cereri constante. Reprezentaţii Horváth & Partners consideră că, dacă lipsa de competitivitate a preţurilor energiei electrice se păstrează pe termen lung, aceasta riscă să afecteze competitivitatea tuturor industriilor.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO