• Leu / EUR4.9419
  • Leu / GBP5.6702
  • Leu / USD4.9805
Energie

Ministrul Energiei a cerut conducerii CE Hunedoara să ia măsuri pentru a evita falimentul

Ministrul Energiei a cerut conducerii CE Hunedoara să ia măsuri pentru a evita falimentul

Autor: Raluca Ghinea

28.12.2015, 12:50 476

"Am cerut conducerii Complexului Energetic Hunedoara să îşi asume situaţia în care se găseşte compania, să înţeleagă că e nevoie să ia măsuri curajoase şi să împiedice alunecarea înspre o situaţie fără remediu. Starea dezastruoasă este rodul unor comportamente economice defectuoase care au pus în pericol însăşi existenţa companiei. Cine nu înţelege că e nevoie să îndreptăm rapid greşelile din trecutul îndepărtat sau mai apropiat nu va face echipa cu noi", a afirmat ministrul pe reţeaua de socializare.

El a arătat că este momentul în care depolitizarea şi reprofesionalizarea companiei nu mai pot fi amânate sub nicio formă.

Totodată, acţiunile din perioada următoare vor viza problemele de mediu, asigurarea stocurilor minime de cărbune, precum şi consolidarea financiară a societăţii.

Ministrul, aflat luni în vizită de lucru la Complexul Energetic Hunedoara din Petroşani, împreună cu secretarii de stat Corina Popescu şi Cristian Busu, a afirmat că situaţia financiară a companiei este dezastruoasă că s-ar putea ajunge chiar la faliment, situaţie pe care o consideră "complet inadmisibilă" întrucât ar genera o problemă socială "enormă" în Valea Jiului, dar şi o problemă de siguranţă a sistemului energetic naţional.

Grigorescu a anunţat că se va întâlni cu conducerea companiei, cu sindicatele din minerit şi cu autorităţile locale.

"Aştept de la conducerea Complexului Energetic Hunedoara să înţeleagă că de acţiunile ei depinde soarta a zeci de mii de familii din Valea Jiului. Nu ne permitem nicio greşeală şi nicio ezitare şi e de datoria mea să îi atenţionez pe toţi cei implicaţi că gravitatea situaţiei poate aduce cu sine repercusiuni majore pentru toţi actorii implicaţi", a mai spus ministrul.

El va susţine, la finalul vizitei, o conferinţă de presă la sediul CE Hunedoara, de la ora 15.30.

Grigorescu declara, la finele lunii noiembrie, că a cerut o informare zilnică privind situaţia Complexului Energetic Hunedoara, unde sunt probleme financiare, multe cereri de insolvenţă, stocuri de cărbune reduse şi un plan de restructurare a cărui finalizare este în întârziere.

"La Complexul Hunedoara este un număr foarte mare de cereri de insolvenţă, o parte dintre acestea au fost rezolvate. Situaţia nu este simplă. La această dată, stocurile de cărbune sunt departe de ceea ce ne-am fi dorit. Am cerut, în acest context, să am o informare zilnică cu privire la parametrii companiei, am cerut un plan clar de funcţionare, până la sfârşitul acestei ierni, cu identificarea realistă a resurselor pe care le avem, a parametrilor în care putem funcţiona. (...) Am o situaţie în fiecare dimineaţă, ştiu cum stau lucrurile acolo", spunea ministrul.

De asemenea, fostul ministru al Energiei Andrei Gerea afirma în septembrie că societatea din Hunedoara poate intra în orice moment în insolvenţă, având în vedere situaţia dificilă a companiei, după pierderile înregistrate în 2013 şi 2014.

Complexul Energetic Hunedoara este cel mai mare agent economic din Valea Jiului şi din judeţul Hunedoara şi, de asemenea, este singura societate care furnizează agent termic în municipiul Deva şi în oraşele din Valea Jiului. În structura Complexului Energetic Hunedoara sunt incluse minele de huilă Lupeni, Lonea, Livezeni şi Vulcan, alături de termocentralele Mintia şi Paroşeni.

Complexul, cu sediul la Petroşani, judeţul Hunedoara, deţine o cotă de piaţă de aproximativ 5% din producţia de energie electrică din România şi are aproximativ 6.500 de angajaţi.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9419
Diferență: -0,1051
Ieri: 4.9471
Azi: 4.9805
Diferență: -0,6483
Ieri: 5.0130
Azi: 5.6702
Diferență: -0,3585
Ieri: 5.6906
Azi: 5.0577
Diferență: -0,2426
Ieri: 5.0700