Energie

România scoate la licitaţie 2.000 MW eolian şi solar cu preţul energiei garantat pe 15 ani prin contracte pentru diferenţă. Întrebare cheie: Cum se va face selecţia „norocoşilor”?

România scoate la licitaţie 2.000 MW eolian şi solar...

Autor: Roxana Petrescu

04.08.2023, 16:21 5583

România va lansa în curând prima sa licitaţie pentru o schemă de sprijin prin Contracte pentru Diferenţă (CfD) pentru proiecte de energie verde, 1.000 MW în energie eoliană şi 1.000 MW în energie solară, în contextul în care estimările sunt ca până la finalul acestei decade investiţiile în eoliene şi solare să aducă 10.000 MW noi.

Schema de CfD-uri va avea o maturitate de 15 ani, primii câştigători urmând a fi anunţaţi în noiembrie, anul acesta, a comunicat BERD (Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare). BERD, alături de Ministerul Energiei şi de alte autorităţi cooperează pentru a crea cadrul cadrul legal şi de reglementare necesar pentru schema de sprijin CfD, o ţintă asumată de România prin PNRR.

„Schema bidirecţională CfD stimulează investiţiile în energie regenerabilă, oferind stabilitate veniturilor dezvoltatorilor şi consolidând integrarea în piaţă a surselor regenerabile. Licitaţiile reprezintă prima rundă a unui plan multianual, care prevede atribuirea de CfDs pentru un total de 10 GW de capacitate de generare a energiei eoliene şi solare PV până în 2030”, explică BERD.

În linii mari, astfel de contracte pentru diferenţă prevăd ca producătorului de energie să-i fie garantat un preţ minim de vânzare. În situaţia în care preţul energiei pe piaţa liberă este mai mic decât acest nivel, atunci producătorul va primi diferenţa din partea consumatorilor prin intermediul facturilor la electricitate. Dacă preţul este mai mare, producătorul va returna diferenţa către consumatori.

Practic, investiţia devine astfel lipsită de riscuri şi apetisantă pentru bănci, mai ales în contextul scăderii dramatice a preţului la energie. Interesant va fi cum vor fi alese proiectele care intră în schemă, în contextul în care totalul estimat de România este de 10.000 MW solar şi eolian până în 2030. De exemplu, unii investitori au trecut la proiecte hibrid pentru a dilua riscul asociat producţiei variabile de energie şi în acest moment este neclar cum vor concura astfel de investiţii cu cele care au preţul garantat timp de 15 ani.

„Această nouă schemă CfD acordată prin licitaţie este esenţială pentru a debloca investiţiile din sectorul privat şi pentru a asigura tranziţia către un sector energetic rezilient şi prietenos cu mediul. Mulţumim Ministerului Energiei şi tuturor părţilor interesate din România implicate alături de noi în acest demers”, spune însă Mark Davis, directorul BERD pentru România şi Bulgaria. Până în prezent, BERD a investit peste 10,5 miliarde de euro în 514 proiecte în România.


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO