Energie

Solarele au bătut eolienele la subvenţii, chiar dacă sunt de 2,5 ori mai puţine

Solarele au bătut eolienele la subvenţii, chiar dacă...

Autor: Roxana Petrescu

28.01.2015, 00:06 252
Investitorii în proiecte solare au luat cele mai multe certificate verzi anul trecut, acesta fiind instrumentul care a generat dezvoltarea energiei regenerabile în România. Astfel, in­vesti­torii în acest do­meniu au primit „sub­venţii“ cu 27% mai mari decât producătorii de energie eoliană, chiar dacă în capacitate solarele sunt de 2,5 ori mai mici decât turbinele montate şi, mai mult, cos­turile pentru aceste proiecte au coborât în ulti­mii ani sub cele ale proiectelor care se bazează pe vânt. 
 
Problema este că cele mai multe investiţii în proiectele solare s-au făcut în 2013, atunci când deja costurile pe un megawatt scăzuseră de la 4 milioane de euro, cât a fost maximul în anii 2008-2009, la 1,3 milioane de euro. Cei care şi-au pus însă în funcţiune panourile până la finalul anului 2013 au intrat pe o schemă de sprijin generoasă croită tocmai pentru nivelul maxim al investiţiei. Abia din 2014 schema a fost redusă.
 
„Avem o diferenţă de număr de certificate acordat pe fiecare tehnologie“, spune Zoltan Nagy-Bege, membru al comitetului de regle­mentare din cadrul Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).
 
Potrivit datelor publicate de Transelectrica, operatorul sistemului naţional de transport, în primele 11 luni ale anului au fost emise aproape 11,7 milioane de certificate verzi în contul producţiei de energie livrată în sistem, valoarea acestor certificate fiind de circa 1,7 miliarde de lei (378,9 milioane de euro).

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO