• Leu / EUR4.7216
  • Leu / GBP5.2121
  • Leu / USD4.2706
Energie

Transgaz a primit undă verde pentru a începe lucrările la conducta de 300 km care va prelua gazele din Marea Neagră, proiect de 360 mil.euro

Transgaz a primit undă verde pentru a începe lucrările la conducta de 300 km care va prelua gazele din Marea Neagră, proiect de 360 mil.euro

Autor: Roxana Rosu

3 mai 2019 1020

Transgaz (TGN), transportatorul naţional de gaze naturale, a obţinut dreptul de a începe lucrările la conducta ”Ţărmul Mării Negre - Podişor  pentru preluarea gazului din Marea Neagră”, care va traversa judeţele Constanţa, Călăraşi şi Giurgiu, urmând să fie conectată apoi cu coridorul de transport Bulgaria-România-Ungaria-Austria (BRUA). 

Proiectul este estimat la 360 milioane euro, iar termenul estimat de finalizare este anul 2021.

Ministerul Energiei a emis pe 25 aprilie o decizie exhaustivă în acest sens, a anunţat vineri Transgaz. 

”Având în vedere finalizarea conforma si completa a procesului de autorizare necesar pentru realizarea proiectului de interes comun, a procesului de consultare şi participare a publicului precum şi emiterea  Deciziei exhaustive, Transgaz in calitate de initiator al Proiectului pentru construirea conductei care preia gazele din Marea Neagră a obtţnut astfel dreptul de incepere efectivă a lucrărilor de construire a gazoductului. Astfel, compania isi consolideaza rolul si locul pe care-l are in sectorul infrastructurii energetice europene si nationale”, a declarat Ion Sterian, Directorul General al Transgaz. 

Conducta are o lungime de 308,4 km şi va fi conectată la Sistemul Naţional de Transport, dar lşi la BRUA, asigurându-se posibilitatea transportului gazelor naturale spre Bulgaria şi Ungaria prin interconectările existente Giurgiu-Ruse (cu Bulgaria) şi Nadlac-Szeged (cu Ungaria).

Pe teritoriul judeţului Constanţa, conducta este situată pe teritoriul administrativ al comunelor Tuzla, Costineşti, Topraisar, Amzacea, Mereni, Chirnogeni, Cobadin, Peştera, Raşova.

Pe teritoriul judetului Călăraşi, va fi aferentă comunelor Borcea, Jegalia, Perişoru, Dragalina, Stefan Voda, Cuza Vodă, Gradiştea, Independenţa, Alexandru Odobescu, Ciocanesti, Dorobantu, Ulmu, Lupşanu, Manastirea, Frăsinet, Curcani, Mitreni, Radovanu, Crivăţ.

Pe teritoriul judetului Giurgiu, conducta este situata pe teritoriul administrativ al comunelor Hotarele, Greaca, Isvoarele, Prundu, Baneasa, Călugareni, Stoeneşti, Schitu, Iepuresti, Ghimpaţi, Bulbucata, Letea Nouă, Clejani, Bucşani.

 
 
Principalele valute BNR - joi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.7216
Diferență: -0,1438
Ieri: 4.7260
Azi: 4.2706
Diferență: 0,3077
Ieri: 4.2652
Azi: 5.2121
Diferență: 0,9921
Ieri: 5.1738
Azi: 4.3268
Diferență: -0,5196
Ieri: 4.3396