♦ La începutul anului 2011, OMV Petrom anunţa închiderea rafinăriei Arpechim din Piteşti, cu o capacitate de 3,5 milioane de tone, după ce tentativele de a găsi un cumpărător nu au livrat niciun rezultat ♦ După anunţ, statul român şi-a luat el rolul de salvator, dar la mai bine de un deceniu de la închidere rafinăria este tot în conservare ♦ După anunţ, au existat şase tentative de vânzare, dar nimeni nu a pus banii pe masă ♦ Ce se întâmplă mai departe cu cele 200 de hectare pe care stă una dintre fostele mândrii ale industriei româneşti?
Arpechim a fost pusă în funcţiune în 1964 şi a fost gândită ca un complex petrochimic. În 2007 avea peste 2.000 de angajaţi, iar în 2011, anul închiderii, a ajuns la 700. Pe vârful de dezvoltare al acestei industrii, România avea 10 unităţi de rafinare a petrolului, Petromidia, Petrobrazi Ploieşti, Arpechim Piteşti, Petrotel Ploieşti, Rafo Oneşti, Astra Ploieşti, Vega Ploieşti, Steaua Română Câmpina, Rafinăria Dărmăneşti şi Petrolsub Surplacu de Barcău, din care mai funcţionează în acest moment doar trei (Petromidia, Petrotel-Lukoil şi Petrobrazi).
Sectorul de rafinare a fost dezvoltat cu o singură intenţie: obţinerea unei industrii pe verticală, care să aibă textile, petrochimie, lacuri şi vopsele, îngrăşăminte chimice, iar toate acestea să pornească de la petrol. De exemplu, în anii ’75 în România se rafinau circa 20 de milioane de tone de ţiţei, pentru ca între ’88 şi ’89 nivelul să ajungă la 34 de milioane de tone. Acum, se mai rafinează circa 10 milioane de tone de petrol pentru a acoperi un consum de carburanţi relativ similar.
