Companii

Frigotehnica îşi bazează creşterea pe expansiunea retailerilor. În 2018, profitul a fost de 7,5 mil. lei, la afaceri de peste 100 mil. lei

Adrian Neacşu, CEO al Frigotehnica: Am avut primele discuţii pentru Ungaria, identificăm potenţialii clienţi.

Adrian Neacşu, CEO al Frigotehnica: Am avut primele discuţii pentru Ungaria, identificăm potenţialii clienţi.

Autor: Răzvan Botea

07.06.2019, 00:05 420

Compania este prezentă în România, Ucraina, Bulgaria, Cehia şi are planuri de extindere în Ungaria şi Germania.

Frigotehnica, companie care oferă soluţii frigorifice, a înregistrat în 2018 un profit de 7,5 mil. lei, o creştere de peste trei ori comparativ cu profitul înregistrat de companie în anul precedent.

„Există un studiu foarte interesant şi am luat ca ţară de referinţă Austria. La o suprafaţă la jumătate faţă de cea a României şi cu 10 mil. de locuitori, faţă de cele 17 mil. de locuitori din România, în Austria sunt 4.000-5.000 de hipermarketuri, în timp ce în România sunt aproximativ 2.500. Aşadar, sunt perspective de creştere. Din ceea ce ve­dem în ultimii ani şi retailerii au accelerat planul de expansiune. Pe sectorul industrial ne-am propus o creştere de 50% anul acesta şi anul viitor“, a declarat pentru ZF Adrian Neacşu, CEO al Frigotehnica.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO