Companii

GALA ZF 2020 - Traversăm criza împreună. Romanians Going Global. Laurenţiu Dimitriu conduce businessul Nestle din mai multe ţări din zona Mării Adriatice

Laurenţiu Dimitriu

Laurenţiu Dimitriu

Autor: Cristina Roşca

19.11.2020, 07:30 414

Gala ZF 2020, eveniment ce are loc astăzi, va aduce în prim-plan nu doar cele mai valoroase companii din economia locală, ci şi o serie de expaţi români ce deţin poziţii de top la nivel mondial. Sunt câteva mii sau poate chiar zeci de mii de români expaţi în toate colţurile lumii, din China în SUA şi din Dubai la Varşovia.

Unul dintre expaţii care vor fi prezenţi la gală este Laurenţiu Dimitriu, country manager pentru Bosnia şi Herţegovina, Slovenia şi Croaţia în cadrul gigantului elveţian Nestle. El s-a mutat în Croaţia, de unde coordonează businessul din zona adriatică ce include cele trei ţări, acum doi ani, fiind prima sa poziţie de expat. Relaţia sa cu Nestle însă este una de lungă durată, executivul lucrând pentru compania de mai bine de 20 de ani, cea mai mare parte în România.

Înainte de a pleca, el a ocupat timp de şase ani funcţia de head of sales (director de vânzări) al Nestle România, unul dintre cei mai mari jucători de pe piaţa de dulciuri, ca-fea şi mâncare pentru animale de com­pa­nie.

El lucrează de mai bine de de două decenii pentru grupul elveţian, începându-şi cariera în Nestle ca national sales manager, conform informaţiilor publice pe reţeaua de socializare LinkedIn.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO