Companii

Gigantul spaniol Inditex ia în calcul închiderea magazinului Zara de la parterul Unirea Shopping Center la 12 ani de la inaugurare. Unitatea a fost deschisă în primăvara lui 2009 în urma unei investiţii de 10 mil. euro în amenajare, chirie şi stoc iniţial, conform datelor ZF de la acea vreme

Gigantul spaniol Inditex ia în calcul închiderea...

Autor: Cristina Roşca

06.12.2021, 00:08 11506

Spaniolii de la Inditex se gândesc să închidă magazinul Zara de la Unirii după ce traficul pietonal şi zona au scăzut puternic în pandemie, spun sursele ZF.

Gigantul de modă a deschis magazinul Zara de la parterul Unirea Shopping Center în mai 2009, fiind prima unitate stradală sub acest brand în România. În general, spaniolii au inaugurat aproape toate magazinele locale, indiferent de brand, în malluri şi centre comerciale.

Investiţia în magazinul Zara de la „kilometrul zero“ al Capitalei a fost, conform datelor ZF anterioare, de 10 mil. eu­ro, sumă ce cuprinde atât amenajarea, cât şi chiria şi sto­cul iniţial de marfă. Apoi, spaniolii au continuat să aducă bran­duri în acelaşi loc, la partenerul Unirea Shopping Cen­ter, aşezându-se aici şi cu Bershka, Stradivarius şi Pull & Bear. Grupul de modă are în total opt mărci în Ro­mâ­nia, inclusiv Zara Home, Oysho, Massimo Dutti şi Uterque.

Dintre magazinele de la Unirii, Inditex a închis deja Bershka şi Pull&Bear acum aproape un an din cauza scăderii traficului. Au rămas Zara şi Stradivarius, iar acum se discută viitorul ambelor unităţi.

Pandemia şi-a pus amprenta puternic asupra afacerilor Inditex, în 2020, afacerile cumulate ale spaniolilor în România, au ajuns la 1,3 mld. lei faţă de 1,8 mld. lei în 2019. Brandul fanion Zara a postat cel mai puternic declin, 32%.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO