• Leu / EUR5.2524
  • Leu / GBP6.1135
  • Leu / USD4.5199
Companii

Hidroconstrucţia a continuat să scadă în 2018, dar a câştigat contracte de 870 milioane lei

Hidroconstrucţia a continuat să scadă în 2018, dar a...

Autor: Alina-Elena Vasiliu

17.01.2019, 00:07 1843

Hidroconstrucţia, companie aflată în top zece constructori de pe piaţa locală, şi-a redus în 2018 afacerile cu aproape 25% faţă de anul anterior, pe fondul scăderii investiţiilor statului.

Astfel, businessul a ajuns la o valoare de 250 de milioane de lei pe primele 11 luni ale anului trecut.

Chiar şi în condiţiile în care afacerile au fost în scădere, oficialii Hidroconstrucţia spun că, în semestrul al doilea din 2018, compania şi-a adjudecat contracte de execuţie lucrări de construcţii şi montaj cu o valoare de peste 870 de milioane de lei (circa 190 milioane de euro), în România şi în străinătate.

Te-ar putea interesa și:

„Revirimentul din a doua parte a anului în ceea ce priveşte licitaţiile şi proiectele câştigate de Hidro­con­strucţia nu a putut schimba trendul descrescător înregistrat la nivel naţional în acest sector. Efectele pozitive asupra cifrei de afaceri se vor înregistra cu siguranţă în acest an.“

În acest moment, Hidroconstrucţia are în portofoliu peste 70 de contracte în derulare în ţară, iar în afara ţării - Belgia, Germania, Bulgaria, Iordania - are zece contracte de execuţie.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!

Urmează Conferința ZF Piața de Capital, 25 septembrie. Fii partenerul nostru!
Principalele valute BNR - vineri, 13:37
EUR
USD
GBP
Azi: 5.2524
Diferență: -0,0228
Ieri: 5.2524
Azi: 4.5199
Diferență: -0,148
Ieri: 4.5199
Azi: 6.1135
Diferență: 0,0655
Ieri: 6.1135