Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, intrat la începutul acestui an pentru a doua oară în insolvenţă, a ajuns în primele nouă luni ale anului la un profit brut de 817 milioane de lei (185 mil. euro), obiectivul companiei fiind de a termina 2014 cu un câştig brut de 1 mld. lei.
La finalul săptămânii trecute, Hidroelectrica a fost informată de autorităţile din Ungaria că licenţa de furnizor a companiei a fost eliberată. Urmează cea din Serbia.
„În primele nouă luni ale anului am înregistrat un profit brut de 817 milioane de lei la o cifră de afaceri de 2,47 miliarde de lei. La finalul anului vom ajunge la un profit brut de un miliard de lei, iar pentru cifra de afaceri estimarea este de 3,2 miliarde de lei. Este cel mai bun rezultat al Hidroelectrica, cel mai mare profit şi teoretic ar putea fi al doilea profit ca mărime înregistrat de o companie din România după Petrom“, a spus Remus Borza, avocatul care controlează compania Euro Insol, administratorul judiciar al Hidroelectrica.
Citiţi în continuare pe ZF Corporate:
- factorii care au influenţat rezultatele din primele nouă luni; producţia de energie estimată pentru acest an
- detalii despre insolvenţa companiei; termenul înaintat pentru ieşirea din insolvenţă
- topul companiilor după profitul raportat anul trecut
-