• Leu / EUR4.9490
  • Leu / GBP5.6367
  • Leu / USD5.0469
Companii

În primele opt luni din 2021, peste 60 mil. lei din fonduri europene au fost investiţi în ferme de păsări

În primele opt luni din 2021, peste 60 mil. lei din fonduri europene au fost investiţi în ferme de păsări

Autor: Florentina Niţu

08.09.2021, 09:00 263

Un număr de nouă companii au primit în acest an sau au în desfăşurare investiţii din fonduri europene în construirea unor ferme de pui în valoare de 61,34 de milioane de lei, potrivit calculelor ZF pe baza datele de pe site-ul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR).

„Cofinanţarea din fonduri europene pentru acest proiect este importantă pentru noi, dar procedura de accesare a banilor este destul de greoie şi a durat câţiva ani, iar proiectul este încă în derulare”, povesteşte Oana Dochiţa, fondatoarea companiei Bioavia Foods. Ea a accesat fonduri europene de 5,4 milioane de lei pentru a înfiinţa o fermă avicolă de pui de carne. „Avem un business în familie de creştere a păsărilor şi am ales să continui“, explică ea.

De altfel, Dan Gabriel Ieremia, consultant în accesarea fondurilor europene, susţine că investitorii aleg să îşi facă fermă de păsări, mai degrabă, în detrimentul unei ferme de porcine sau de bovine, pentru că este o diferenţă mare de subvenţie pe cap de animal raportată la numărul de animale pe care le poţi avea într-un spaţiu şi creşterea păsărilor este mai rapidă.

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - vineri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9490
Diferență: 0,0081
Ieri: 4.9486
Azi: 5.0469
Diferență: -1,0935
Ieri: 5.1027
Azi: 5.6367
Diferență: 1,5585
Ieri: 5.5502
Azi: 5.1652
Diferență: -0,7837
Ieri: 5.2060