Companii

Încă un brand pe piaţa de farmacii. Cehii de la Penta Investments, care au cumpărat reţelele Sensiblu şi Punkt, au început extinderea în România cu brandul Dr. Max

Farmacie Dr. Max, care înlocuieşte brandul Punkt din Crângaşi, sectorul 6, Bucureşti

Farmacie Dr. Max, care înlocuieşte brandul Punkt din Crângaşi, sectorul 6, Bucureşti

Autor: Georgiana Mihalache

07.02.2020, 12:34 1492

Fondul de investiţii Penta Investments, care în decembrie 2017 a cumpărat grupul A&D Pharma (reţelele Sensiblu şi Punkt şi distribuitorul de medicamente Mediplus), a pus pe piaţă brandul propriu de farmacii Dr. Max. Cehii au rebranduit o farmacie Punkt din Crângaşi, un cartier din Bucureşti, transformând-o în Dr. Max.

Pe piaţa locală, A&D Pharma era prezentă cu două branduri – Sensiblu şi Punkt (brand din segmentul low cost, pe care au mizat mai mulţi operatori din piaţă la rândul lor).

Dr. Max, brandul de retail al Penta Investments, are 2.100 de farmacii în Europa, fiind prezent în Cehia, Slovacia, România, Polonia, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. Italia, Serbia şi Bulgaria se află pe lista ţărilor cu potenţial pentru grupul ceh.

„Ţinta Penta este de a extinde proiectul (Dr. Max – n.red.) în ţările în care este prezent deja şi în Europa de Sud şi Sud Est”, se arată pe site-ul companiei.

Fondul de investiţii angajează peste 44.000 de persoane în cele 10 ţări europene în care activează şi a avut afaceri de 10,4 miliarde de euro în 2018.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO