• Leu / EUR4.9297
  • Leu / GBP5.7419
  • Leu / USD4.6851
Companii

Interviu ZF. Adrian Garcia-Aranyos, preşedintele global al Endeavor: România se află la începutul boomului tehnologiei şi antreprenoriatului

Interviu ZF. Adrian Garcia-Aranyos, preşedintele global al Endeavor: România se află la începutul boomului tehnologiei şi antreprenoriatului

Adrian Garcia-Aranyos, preşedintele global al Endeavor: Generaţia actuală de antreprenori, Uipath, FinTechOS, Druid, toţi aceştia vor planta seminţele pentru ceea ce urmează, care va fi mult mai important. Deci, nu este vorba doar de cât de mult vor creşte acele companii, ceea ce sunt sigur că se va întâmpla, ci este şi despre modul în care angajaţii care lucrează pentru acele companii înţeleg antreprenoriatul şi devin antreprenori.

Autor: Răzvan Botea

30.09.2022, 17:30 142

Din România, FintechOS şi Druid fac parte din reţeaua globală Endeavor ♦ În total, comunitatea Endeavor numără peste 1.300 de companii, dintre care 65 de unicorni.

Adrian Garcia-Aranyos, preşedintele global al Endeavor, o reţea globală de antreprenori, a spus, în cadrul unui interviu acordat ZF, că a ales să intre în România pentru că el crede că ţara se află într-un punct de inflexiune în ceea ce priveşte dezvoltarea tehnologiei şi a antreprenoriatului. Din reţeaua globală Endeavor, care are 65 de unicorni - companii din tech de peste 1 mld. de dolari - fac parte şi companiile româneşti FintechOS şi Druid, ambele companii din tehnologie.

„Am intrat în România pentru că am simţit că se află la acea extremă, este în punctul de inflexiune. Mereu vorbim despre un punct de inflexiune pentru selectarea antreprenorilor şi România se află la acel punct de inflexiune. Sunt primele zile ale tehnologiei şi, mai mult decât atât, ale antreprenoriatului“, a spus Adrian Garcia-Aranyos.

Aflat în România pentru inaugurarea oficială a biroului de la Bucureşti, el a acordat un interviu Ziarului Financiar, în cadrul căruia a vorbit despre istoria Endeavor şi planurile de viitor. Endeavor este o reţea de antreprenori, o organizaţie nonprofit, creată cu scopul de a conecta oamenii de business. În acest moment, reţeaua numără circa 1.300 de companii şi 1.500 de antreprenori din 45 de pieţe.

„Generaţia actuală de antreprenori, UiPath, FinTechOS, Druid, toţi aceştia vor planta seminţele pentru ceea ce urmează, care va fi mult mai important. Deci, nu este vorba doar de cât de mult vor creşte acele companii, ceea ce sunt sigur că se va întâmpla, ci este şi despre modul în care angajaţii care lucrează pentru acele companii înţeleg antreprenoriatul şi devin antreprenori, cum fondatorii care au creat bunăstare, creştere economică, decid să reinvestească. În generaţiile viitoare de antreprenori, cum devin mentori ai următoarei generaţii“, a mai spus Adrian Garcia-Aranyos.

Endeavor este o reţea de antreprenori, explică preşedintele companiei. Practic, antreprenorii care face parte din board plătesc o taxă anuală, prin care este susţinută activitatea instituţiei. De asemenea, Endeavor a lansat şi propriul fond de investiţii. Pornită din Argentina acum 25 de ani, preşedintele spune că Endeavor a văzut succesul pe care l-au avut mai multe companii din reţea şi s-a hotărât să creeze fondul de investiţii Endeavor Catalyst.

„Trebuie să fie business antreprenorial, să vină cu o rundă de finanţare de cel puţin 5 milioane de dolari şi finanţarea trebuie să fie condusă de un investitor instituţional. Sunt cele trei criterii ale noastre. Investim 10%, dar nu mai mult de 2 milioane. Am închis recent cel mai ambiţios fond, Endeavor Catalyst 4, care a fost de 292 mil. dolari. Administrăm în acest moment active în valoare de circa 500 de milioane de dolari.“

În ceea ce priveşte partea de reţea, Endeavor are angajaţi la nivel local în fiecare ţară unde este prezentă: „Avem account manageri la nivel local şi manageri la nivel global. De asemenea, avem evenimente, atât locale, regionale, cât şi internaţionale.“

Practic, un antreprenor apelează la account managerul local dacă are nevoie de o conexiune într-un domeniu sau dintr-o anumită parte a lumii sau account managerul îi recomandă anumite conexiuni.

„În 25 de ani în care am conectat oameni lucrurile au devenit foarte clare. Aşa că putem găsi întotdeauna un antreprenor din cealaltă parte a lumii care să nu concureze cu tine. Chiar dacă sunteţi în aceeaşi industrie, atunci puteţi împărtăşi cele mai bune practici. Şi vezi multe exemple de acest fel în Endeavor“, a mai spus Adrian Garcia-Aranyos.

Cea mai mare companie din Endeavor la nivel global este Mercado Libre, cotată la 46,9 mld. dolari: „A început ca un business antreprenorial şi acum este un fel de Amazon al Americii de Sud. Avem în reţea 65 de unicorni.“

 
AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - ieri, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9297
Diferență: 0,2297
Ieri:
Azi: 4.6851
Diferență: -1,1228
Ieri:
Azi: 5.7419
Diferență: 0,8536
Ieri:
Azi: 5.0142
Diferență: 0,5051
Ieri: