• Leu / EUR4.9474
  • Leu / GBP5.8404
  • Leu / USD4.7141
Companii

Întrebare de 250 mil. euro: câţi asiguraţi au medicii de familie pe liste

Întrebare de 250 mil. euro: câţi asiguraţi au medicii de familie pe liste

Autor: Ioana David

23.01.2011, 23:58 300

În Capitală există 1,6 milioane de persoane pe listele medicilorde familie în prezent, iar anterior existau 2,5 milioane, conformdeclaraţiilor oficialilor Casei Naţionale de Sănătate, iardiferenţa este pusă pe seama raportărilor false făcute de cadrelemedicale.

Anul acesta, statul a alocat pentru cei 11.000 de medici defamilie peste 1 mld. lei (254 mil. euro), nivel puţin mai reduscomparativ cu 2010.

Reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS)au vorbit în mai multe rânduri despre fraudarea listelor depacienţi, în principal prin trecerea pe aceste liste a unor CNP-urifalse. Miza este extrem de mare pentru că medicii de familie suntremuneraţi în baza celor înscrişi pe liste. Concret, medicii suntplătiţi în baza unui sistem care presupune că 70% din plată suntgenerate de numărul celor pe care îi au pe liste (per capita), iarrestul de serviciile prestate (per serviciu).

Altfel spus, un medic de familie încasează lunar de la Casa deAsigurări de Sănătate cu care are încheiat un contract pentruprestarea de servicii o sumă de 4,5 lei pentru fiecare pacientînscris pe listă, potrivit datelor furnizate de Monica Zugravu,medic de familie. Această sumă se încasează indiferent dacă acelpacient se prezintă pentru a solicita servicii sau nu. Pe lângăaceasta, medicii mai încasează şi o sumă unică de 0,95 lei pentrufiecare serviciu prestat. În condiţiile în care fiecare medic defamilie are în medie în jur de 1.500-1.600 de persoane înscrise pelistele sale, el primeşte lunar peste 6.700 de lei (1.600 de euro)în contul acestor persoane.

Pe de altă parte, lunar un medic de familie acordă peste 350 deconsultaţii, pentru care mai încasează peste 300 de lei. Sumelesunt brute, din ele se scad cheltuielile aferente funcţionării unuicabinet, dar şi impozitul de 16%. Conducerea CNAS a solicitatCurţii de Conturi o anchetă pentru a "determina dimensiunea acestuifenomen (a înscrierii false de pacienţi în listele medicilor defamilie - n.red.) şi pentru a identifica sursele acestuia".

Prin introducerea ultimei versiuni a sistemului informatic,casele de asigurări de sănătate pot observa în timp realactivitatea medicilor de familie şi orice serviciu raportat deaceştia, inclusiv medicamentele prescrise. Sistemul a costat pânăacum peste 36 mil. euro şi urmează să fie continuat cu cardul desănătate, cu prescripţia electronică şi fişa electronică.

La finalul anului 2010, Ministerul Sănătăţii a anunţat că arputea implementa noi reglementări pentru medicii de familie, astfelîncât ei să fie plătiţi în proporţie de 50% în funcţie deserviciile prestate şi 50% în funcţie de numărul de pacienţiînscrişi.

AFACERI DE LA ZERO
Principalele valute BNR - astăzi, 13:15
EUR
USD
GBP
CHF
Azi: 4.9474
Diferență: 0,004
Ieri: 4.9472
Azi: 4.7141
Diferență: 0,2573
Ieri: 4.7020
Azi: 5.8404
Diferență: 0,0977
Ieri: 5.8347
Azi: 4.8270
Diferență: 2,2778
Ieri: 4.7195