Companii

Iren Arsene, editura Curtea Veche: Avem minus 20% în S1 ca volum de cărţi vândute, piaţa de carte este în scădere. Cărţile pentru copii şi de dezvoltare personală sunt cel mai bine vândute

Iren Arsene, directorul general al editurii Curtea Veche

Iren Arsene, directorul general al editurii Curtea Veche

Autor: Mirabela Tiron

30.08.2023, 18:40 104

Cartea lui Gabor Mate „Când corpul spune nu“ s-a vândut în peste 100.000 de exemplare în prima jumătate din acest an.

Editura Curtea Veche, deţinută de fa­milia Arsene, a finalizat prima jumătate a acestui an cu afaceri similare cu cele din perioada similară a anului trecut, potrivit oficialilor companiei, însă volumul de cărţi vândute a fost în scădere cu 20% în S1.

„Piaţa de carte este în scădere ca volum, în S1 am vândut cu 20% mai puţine exem­plare, însă în cifra de afaceri nu avem scădere pe fondul preţurilor mai mari ale cărţilor. Am estimat pentru acest an afaceri de 20 de milioane de lei“, a spus pentru ZF Iren Arsene, directorul general al editurii Curtea Veche. Ea a pus bazele editurii în anul 1998, compania fiind unul din principalii jucători de pe piaţa de carte din România.

Editura Curtea Veche tipăreşte circa 250 de titluri, şi are în portofoliu cărţi ale cunoscuţilor autori Dale Carnegie, Robert Kiyosaki, Daniel Goleman, Allan şi Barbara Pease, Edward de Bono, ale căror titluri au fost vândute în milioane de exemplare în întreaga lume. „Au fost momente când am avut această grijă să nu fie tipărite prea multe titluri, am restrâns numărul de titluri, trebuie să ne adaptăm la ce se întâmplă în piaţă, sunt multe variabile acum. Cel mai bine vândute cărţi sunt cele pentru copii şi de dezvoltare personală. Am vândut în peste 100.000 de exemplare cartea lui Gabor Mate „Când corpul spune nu“.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO