Companii

Laurentiu Scheusan renunta la conducerea companiei farmaceutice Actavis pentru antreprenoriat

Laurentiu Scheusan renunta la conducerea companiei farmaceutice Actavis pentru antreprenoriat
04.05.2009, 00:00 800

"Actavis lucreaza printr-o firma de recrutare la selectia unui nou director general, procesul urmand sa se desfasoare in luna mai", a declarat pentru ZF Scheusan.

De 12 ani in companie
El lucreaza in  cadrul firmei din 1997, initial ca si reprezentant medical part-time, iar ulterior din 1998 full time si a avansat treptat pana la pozitia de director general.
"Plecarea este alegerea mea, o alegere pe care conducerea Actavis a inteles-o. Actavis mi-a cerut sa le schitez un portret robot al viitorului director general asa cum il vad eu, dupa o experienta de 12 ani in companie, lucru pe care l-am facut, iar alaturi de portret am dat si cateva recomandari atat din piata farmaceutica, cat si din interiorul companiei, dar decizia asupra viitorului director general este 100% in mainile conducerii Actavis", a mai spus Scheusan.
El nu a dorit sa precizeze ce persoane sunt acum in vizorul companiei pentru preluarea acestei functii.

Profita de oportunitati, cel mai bun sfat
La intrebarea de ce pleaca, el raspunde cu un sfat pe care fondatorul Sindan - actuala Actavis - Dan Stoicescu i l-a dat in urma cu mai multi ani.
"In momentul in care ai noi provocari si consideri ca acele provocari merita incercate, mergi inainte chiar daca acest lucru poate insemna sa inoti impotriva curentului. Iar ca exemplu imi dadea investitia pe care a facut-o la inceputul anilor '90, cand majoritatea oamenilor din industrie deschideau depozite de medicamente. El a investit intr-o fabrica pe care mai tarziu a vandut-o in cel mai mare deal privat din industria locala", afirma Scheusan.
Stoicescu a vandut in 2006 pachetul integral de actiuni al companiei catre grupul islandez Actavis in urma unei tranzactii de 147,5 mil. euro. In legatura cu planurile "post-Actavis", Scheusan, 41 de ani, spune ca monitorizeaza cu atentie "piata farmaceutica si pe cea a serviciilor medicale private", insa nu este interesat in acest moment de munca intr-o alta multinationala.
Plecarea sa de la Actavis nu se va produce mai tarziu de 1 august. Principalele proiecte pe care le-a derulat la Actaavis spune ca sunt rebrandingul companiei dupa preluarea de catre grupul islandez si lansarea diviziei de retail, pana in acel moment fosta companie Sindan fiind activa numai pe piata de spitale.

Motorul dezvoltarii afacerii la nivel global
"Daca pe piata de oncologie am atins un maxim, de aici urmeaza erodarea pozitiei, care vine din cresterea concurentei si scaderea pretului. Pe piata de generice din retail exista un potential foarte mare de crestere", mai spune seful Actavis.
In presa internationala au existat de la inceputul anului informatii referitoare la faptul ca grupul islandez ar putea fi preluat de o alta companie farmaceutica.  
"Actavis nu sunt convins ca se vinde la nivel mondial, mai ales ca perioada actuala nu este propice achizitiilor. Nu s-a pus niciodata in discutie vanzarea separata a Actavis Romania. Medicamentele oncologice de aici reprezinta motorul dezvoltarii businessului din spitale al Actavis la nivel global", mai spune seful Actavis Romania.
In primele trei luni ale acestui an, vanzarile Actavis in Romania au atins 19,5 mil. euro pe piata interna, in scadere cu 10% comparativ cu nivelul inregistrat in perioada similara a anului trecut. Din aceasta suma, 8,7 mil. euro au reprezentat vanzarile de produse oncologice si cele importate din retail, segment pe care a fost consemnat un avans de 36%.
Anul trecut, compania a avut afaceri in Romania de 109,2 mil. euro, iar pentru 2009 targetul a fost stabilit la 90 mil. euro. Evolutia se datoreaza scaderii focusului pe anumite produse distribuite de Actavis dar care apartin altor producatori.
Exporturile Actavis Romania au atins 19,6 mil. euro anul trecut comparativ cu 15 mil. euro in 2007, in timp ce pentru 2009 s-a bugetat o crestere de 30%. Compania este prezenta in peste 35 de tari, si are peste 330 de autorizatii de punere pe piata. Cele mai mari volume externe se fac in Japonia si Polonia.

Parcursul lui Scheusan

  •   1993: termina Universitatea de Medicina si Farmacie din Timisoara
  • 1993 - 1997: medic la Spitalul Municipal din Timisoara
  • 1997 - 1998: asistent universitar la Universitatea de Medicina si Farmacie Timisoara - Catedra de gastroenterologie
  • 1997 - 1998: reprezentant medical pentru Timisoara, Sindan
  • 1998 - 1999: director medical, Sindan
  • 1999 - 2001: director de vanzari, Sindan
  • 2001 - 2006: director de marketing si vanzari, Sindan
  • 2006 - prezent: director general, Actavis Romania
    sursa: Gandul

Damian, Postema si Chereches, pe lista Actavis

Pe lista persoanelor care ar putea ocupa pozitia de director general al Actavis Romania se numara Dragos Damian, Klaas Postema, Marius Chereches, precum si o persoana din interiorul Actavis Romania, potrivit informatiilor existente in piata. Lista finala cuprinde insa cinci - sase nume.
Dragos Damian este in prezent directorul general al Zentiva Romania, insa dupa fuziunea cu Sanofi - Aventis, coordonarea activitatii celor doua grupuri farmaceutice in Romania ii va reveni lui Dan Ivan, seful diviziei locale a Sanofi - Aventis, potrivit datelor din piata. Damian a venit la conducerea Zentiva Romania in primavara anului trecut, pozitia pe care a avut-o anterior fiind cea de director executiv al Terapia Ranbaxy. Contactat de ZF, Dragos Damian a spus ca nu are comentarii referitoare la preluarea de catre Dan Ivan a conducerii Sanofi - Aventis si Zentiva, iar in legatura cu o posibila plecare a sa la Actavis a spus ca sunt "speculatii".
Klaas Postema a ocupat in intervalul 2002-2006 pozitia de CEO al producatorului Sicomed, preluat in 2005 de cehii de la Zentiva. Dupa aceasta data el nu a mai lucrat pentru o alta firma de medicamente si a pus bazele afacerii Genesis Capital in domeniul consultantei, alaturi de alti doi parteneri. El nu a putut fi contactat ieri de ZF.
Marius Chereches este la randul sau unul dintre cei mai cunoscuti oameni din industria farmaceutica, in prezent ocupand functia de group business development and supply chain director al Ozone (producator de medicamente).
Anterior a fost director de operatiuni al Terapia in perioada 2001-2004 si inainte director executiv al Pharmatech in perioada 1996-2001, pana la momentul la care compania din Targu-Mures a fost preluata de catre Lek. Chereches a spus ca nu are nimic de comentat pe aceasta tema.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO