Companii

Loulis a vandut pe noua luni cat pe intreg anul

23.11.2004, 00:00 23

Producatorul din industria de morarit si panificatie Loulis Romania a raportat pentru primele noua luni ale acestui an vanzari de 39 de milioane de euro, in crestere cu 30% fata de aceiasi perioada a anului trecut.
Profitul EBITDA (profitului operational inainte de plata taxelor, a impozitelor, deducerea amortizarilor si a deprecierilor) pentru aceasta perioada se ridica la 3,9 milioane de euro. Conducerea companiei estimeaza pentru acest an o cifra de afaceri de peste 50 milioane euro comparativ cu anul trecut, cand a atins 40.3 milioane euro. ?Majorarea cifrei de afaceri s-a realizat pe fondul cresterii volumului productiei si a vanzarilor. Aceasta crestere s-a inregistrat in special la fainurile industriale care aduc 60% din veniturile companiei, inregistrand o majorare de 109% fata de perioada similara a anului trecut la aceasta categorie de produse", spune Nikolaos Voudouris, presedintele Loulis Group Romania.
Loulis detine in portofoliul sau marcile St. George Mills - faina, malai, grau; Fortza - cereale pentru micul dejun, Belforno - specialitati de paine feliata ambalata, cozonac, biscuiti, pesmet; Riva - paste. Grupul Loulis detine in Romania propria retea de retail - Family - care cuprinde 30 de magazine in Bucuresti si 10 in Targu Mures.
Loulis Romania a investit pana in prezent peste 80 milioane euro in unitatile industriale de morarit si panificatie detinute in Romania. De la inceputul acestui an si pana in prezent compania a investit 1.5 milioane euro in modernizarea liniei de productie a painilor feliate, implementarea unui nou sistem pentru fabricarea produselor de panificatie si construirea unei linii de productie a aluaturilor congelate. Pana in prezent, Loulis a investit mult in facilitatile de productie, iar de anul viitor ne vom concentra eforturile in principal spre marketing si distributie si vom avea un volum moderat de investitii in unitatile de productie" spune Voudouris.
Conform propriilor date, Loulis detine pe piata bucuresteana o cota de piata la painea proaspata de 22%, la painea feliata ambalata o cota de 40%, in timp ce la vanzarile de faina industriala si faina pentru uz casnic cota depaseste 50%.
Grupul Loulis este prezent in Romania, Bulgaria, Albania si Grecia. Compania sI-a inceput activitatea in Romania in 1999 prin achizitionarea fabricilor de paine Titan Bucuresti si Mopan Targu Mures. Prezenta companiei pe piata locala a fost consolidata odata cu inaugurarea noului complex industrial de la Cernica. S.C. Moara Loulis S.A. se afla in prezent in proces de fuziune cu societatea Mopan S.A., fuziune care va fi finalizata la inceputul anului 2005.
In Romania, Grupul Loulis are 970 angajatI: 820 in Bucuresti si 150 in Targu-Mures.
Industria de morarit si panificatie a fost estimata pentru anul trecut la 1,3 miliarde de euro. Principalii concurenti ai Loulis Romania sunt Vel Pitar, Boromir, Pambac, Racova Com Agro Pan Vaslui, Baneasa, Dobrogea, Pangran si Pan Group.
stelian.negrea@zf.ro

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO