Companii

Mirona Daia, Ministerul Economiei: Nu avem alocări suficiente de fonduri dacă ne raportăm la nevoile industriei. Pe materiale de construcţii au fost depuse 90 de proiecte, cu o nevoie totală de finanţare de aproape 1 mld. euro, faţă de 150 mil. euro cât este alocarea. Estimez că vor fi maximum 7-8 proiecte câştigătoare

Mirona Daia, Ministerul Economiei: Nu avem alocări...

Autor: Cristina Bellu

27.05.2024, 12:28 176

Industria locală, deşi adună unităţi de producţie care au capacitatea de a potenţa semnificativ economia, întâmpină mari provocări în a accesa finanţării care să impulsioneze dezvoltarea şi modernizarea ramurilor principale. Aceste provocări sunt accentuate în contextul politicilor de coeziune ale Uniunii Europene, care, de multe ori, nu reuşesc să ofere sprijinul adecvat marilor jucători industriali.

“Industria românească este reprezentată de întreprinderi mari, iar accesul acestora la finanţare este destul de redus, cel puţin din politica de coeziune a UE. La nivel european, instrumentele financiare nu sunt accesibile oricărei industrii. Am solicitat ca toate aceste instrumente alocate la nivel european să aibă o alocare geografică raportat la particularităţile fiecărei industrii din statele membre”, a spus Mirona Daia, director, Politici Industriale şi Finanţări pentru Industrie, Ministerul Economiei, la conferinţa ZF – Reindustrializarea Românei.

Alte declaraţii:

♦ Pe materiale de construcţii a fost încheiat apelul, iar în perioada următoare o să publicăm lista intermediară cu proiectele care au fost depuse. Au fost depuse 90 de proiecte, cu aproape 1 miliard de euro nevoie totală de finanţare, faţă de 150 mil. euro cât a fost alocarea financiară. În funcţie de valoarea proiectelor, estimez că vor fi maximum 7-8 proiecte câştigătoare.

♦ Dincolo de dezvoltarea sau menţinerea industriei, avem şi obiectivele  privind neutralitatea climatică astfel că menţinerea competitivităţii industriei trebuie abordată integrat. Pe de o parte – tranziţia către neutralitatea climatică, iar pe de altă parte, trebuie să existe soluţii astfel încât să menţinem şi să dezvoltăm industria astfel încât să devină competitivă pe piaţa naţională, dar şi pe pieţele exterene.

♦ Recent, a fost semnat un parteneriat cu industria chimică la nivelul statului, astfel încât în perioada următoare să putem identifica soluţii astfel încât industria chimică sa-şi recapete potenţialul, şi să identificăm potenţiali investitori care să contribuie la dezvoltarea acestui sector. Există mai multe capacităţi de producţie din industria chimică care sunt inactive, dar care ar putea să fie reintroduse în circuitul industrial.

♦ Încercăm să creionăm politica industrială în funcţie de sectoarele industriale, atît cele cu potenţial, dar şi cele care necesită o abordare mai amplă. Este o schemă de ajutor de stat care are ca obiectiv întreaga industrie prelucrătoare. Mai există o schemă de ajutor de stat cu focus pe industria materialelor de construcţii. Urmează să deschidem un nou apel pentru industria prelucrătoare şi anul acesta avem un focus pe industria siderurgică, cu precădere pe sectorul metalurgic.

♦ Obiectivele privind creşterea producţiei de energie şi gaz sunt atribuite ministerului energiei. Dar în privinţa industriei chimice avem un proiect în implementare pe una din schemele de ajutor de stat. Ne orientăm focusul pe utilizarea emisiilor de CO2 în contextul în care captarea CO2 şi utilizarea acestuia poate să reprezinte o materie pentru industria chimică.

 


 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Urmează ZF Bankers Summit'24