Companii

Monaco Towers reduce pretul locuintelor pentru a se incadra la "TVA de 5%"

21.01.2009, 18:08 184

Compania Metal House, detinuta de investitori libanezi, care dezvolta proiectul Monaco Towers format din 304 locuinte in cartierul Berceni din Capitala, a redus pretul apartamentelor cu doua camere pana la nivelul de 380.000 de lei, astfel ca potentialii cumparatori persoane fizice sa plateasca o taxa pe valoarea adaugata (TVA) de doar 5%, incercand sa stimuleze vanzarile. Astfel, pretul fara TVA al unui apartament cu doua camere de la etajul 18 al proiectului, a fost redus de la 118.000 de euro (507.000 de lei, tinand cont de un curs de 4,3 lei/euro) la 380.000 de lei, respectiv 25%. Tinand cont de pretul cu TVA, reducerea este de circa 45%, a anuntat compania de consultanta imobiliara DTZ Echinox, agentul proiectului, a carui finalizare este programata pentru luna martie a acestui an. Pretul mediu al apartamentelor a ajuns in urma reducerilor la 1.030-1.100 euro/metrul patrat construit plus TVA. Reprezentantii agentiei de consultanta imobiliara nu au precizat cate apartamente au fost vandute pana in prezent si nici cate sunt disponibile cu noile preturi. 

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO