Companii

Napochim investeste 2,5 mil. euro in productia de mase plastice

11.08.2008, 19:01 28

Compania Napochim din Cluj-Napoca, producator de mase plastice, a anuntat ca va demara in acest an un proiect de investitii in valoare de 2,5 milioane de euro pentru achizitionarea de utilaje si echipamente, proiectul investitional, care urmeaza sa fie finalizat in a doua parte a anului viitor, prevede in principal cresterea capacitatilor de productie. "Suntem nevoiti sa investim in retehnologizare pentru a fi competitivi pe piata. In acest sens trebuie sa crestem capacitatile de productie ale companiei, mai ales ca anticipam faptul ca cresterea pretului la materiile prime utilizate in procesele de fabricatie si instabilitatea cursului leu-euro vor influenta negativ derularea contractelor existente cu firmele din strainatate", a declarat pentru ZF Transilvania directorul general al companiei Napochim, Cornel Porumb. Potrivit reprezentantului companiei clujene, in momentul de fata piata locala a maselor plastice inregistreaza o stagnare fata de anul trecut, astfel ca oficialii Napochim preconizeaza pentru acest an o cifra de afaceri de 5 milioane de euro, in usoara crestere de pana la 2% fata de valoarea de 4,9 milioane de euro realizata in anul 2007. Ponderea exportului reprezinta in prezent aproximativ 25% din totalul cifrei de afaceri al companiei. Napochim Cluj (NACH) a inregistrat anul trecut venituri totale in scadere cu 5,8%, la circa 4,5 milioane de euro.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO