Companii

Nicio fabrică de vaccinuri împotriva COVID în Europa de Est. Dragoş Damian, CEO al Terapia: Dacă Institutul Cantacuzino era modernizat, unul dintre producătorii de vaccin Covid putea externaliza producţia în România

Nicio fabrică de vaccinuri împotriva COVID în Europa de Est. Dragoş Damian, CEO al Terapia: Dacă Institutul Cantacuzino era modernizat, unul dintre producătorii de vaccin Covid putea externaliza producţia în România

Autor: Georgiana Mihalache

04.02.2021, 10:30 1784

♦ Din 2015, Institutul Cantacuzino nu a mai produs nicio doză de vaccin antigripal, după ce autorizaţia de punere pe piaţă a fost retrasă în urma unor nereguli descoperite la vaccinuri ♦ În prezent, giganţii farma care au dezvoltat vaccinul împotriva COVID caută noi situri de producţie pentru a le achiziţiona sau a externaliza producţia.

Harta ţărilor în care se produc cele trei tipuri de vaccinuri aprobate la nivelul Uniunii Europene – Pfizer, Moderna şi Astrazeneca arată două părţi ale continentului la extreme, pentru că în Europa de Est nu este nicio fabrică deţinută sau preluată de cei trei giganţi, arată o analiză de pe site-ul publicaţiei Bloomberg.

Astfel, Astrazeneca produce vaccinul în opt fabrici în UK, Spania, Italia, Belgia şi Germania, Pfizer are şapte situri de unde ies dozele de vaccin, în Belgia, Germania şi Austria, iar Moderna fabrică vaccin în Franţa şi Elveţia.

„Dacă Cantacuzino rămânea deschis şi continua să se modernizeze, era o şansă foarte bună ca unul dintre producătorii de vaccin COVID, poate nu cei doi cu ARN, dar cel cu condiţii mai normale, să poată externaliza în România la Cantacuzino. Noi închizând institutul, din păcate doar putem să ţinem vaccinul de import în frigider, pentru că asta e ceea ce face. Este o mare pierdere pentru România. Tot vestul Europei care e industrializat farma merge foarte bine”, a spus pentru ZF Dragoş Damian.

 

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO