Companii

O companie din Republica Moldova vinde borş acru în Lidl şi porumb pentru popcorn şi ambalaje personalizate în cinematografele din România

O companie din Republica Moldova vinde borş acru în...

Autor: Florentina Niţu

04.12.2023, 11:00 933

♦ Anterior, compania a produs popcorn sub marcă proprie pentru Carrefour România, dar acum vinde produsul ambalat doar în magazine mici, tradiţionale.

Care este legătura dintre un italian şi producerea borşului acru la Iaşi? Cum a ajuns apoi la Chişinău şi a reuşit să cucerească consumatorii români fiind vândut în Lidl România? Cum s-a diversificat producţia de la borş la popcorn şi apoi la ambalaje de hârtie, care se vând în cine­matografele din România? În spatele dezvoltării stă viziu­nea fondatorilor companiei Sandro Ursu din Republica Moldova, Alina Munteanu, Rodica Ursu şi Simion Ursu.

„Am început iniţial cu borşul acru, pe care l-am preluat de la un italian de la Iaşi, primul astfel de producător din Ro­mânia. L-am dus în Republica Moldova (la Chişinău – n. red.), unde ne-am dezvoltat şi apoi ne-am întors să vindem pe piaţa româ­nească, pentru că avem clienţii asemănători care consumă acest produs“, a povestit pentru ZF Alina Mun­teanu, director comer­cial al companiei Sadro Ursu.

Compania a fost în­fiin­ţată în 1993, înce­pându-şi iniţial activi­tatea în vânzarea cu amănuntul a produ­se­lor alimentare.

Ulterior, s-a extins către dome­niul producţiei de borş şi de popcorn pentru cuptoarele cu microun­de, devenind principalul exportator al acestuia din Republica Moldova.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO