Aspecte introductive
Prin intermediul Directivei (UE) 2019/633 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar (în continuare „Directiva UTP”), legislativul european a urmărit protejarea furnizorilor mici şi medii de practicile defavorabile ale cumpărătorilor, precum şi reechilibrarea în beneficiul furnizorilor a poziţiilor de negociere între cele două părţi.
În România, Directiva UTP a fost transpusă prin intermediul Legii nr. 81/2022 privind practicile comerciale neloiale dintre întreprinderi în cadrul lanţului de aprovizionare agricol şi alimentar (în continuare „Legea UTP”). La acest moment, Legea UTP se aplică relaţiilor dintre furnizori şi cumpărători, în ipoteza în care aceştia întrunesc anumite condiţii de cifră de afaceri. Cu titlu general, în relaţia cu marile lanţuri comerciale, Legea UTP se aplică furnizorilor a căror cifră de afaceri se situează sub pragul maximal de 350 mil. de euro şi, cu titlu generic, priveşte achiziţia/vânzarea de produse alimentare.
Legea UTP introduce o serie de interdicţii şi limitări suplimentare faţă de directivă care, deşi par să aibă cele mai bune intenţii – o protecţie suplimentară pentru furnizori – conduc de fapt la (1) îngreunarea desfăşurării relaţiilor comerciale, (2) un nivel foarte ridicat de incertitudine juridică atât pentru furnizori, cât şi pentru cumpărători, respectiv (3) un dezechilibru pe piaţa din România în situaţia în care aplicarea legii are drept efect un rezultat radical diferit de raţiunea Directivei UTP - dezavantajarea în practică a furnizorilor agro-alimentari mici pe care legea ar fi trebuit să îi protejeze.
Una dintre aceste limitări pe care o abordăm în acest articol este plafonarea la 5% a serviciilor de marketing şi publicitate pe care cumpărătorul de bunuri le prestează furnizorului de bunuri (în magazine, pe website, în social media etc.) pentru a promova produsele, mărcile şi imaginea acestuia din urmă.
Plafonarea serviciilor de marketing şi publicitate defavorizează micii furnizori
Interdicţiile care vizează plata serviciilor de marketing şi publicitate beneficiază de un dublu regim în funcţie de valoarea acestora. Astfel, furnizorii care se situează în sfera de aplicare a Legii UTP beneficiază de următorul regim în ceea ce priveşte posibilitatea de achiziţionare a serviciilor de marketing şi publicitate:
- Serviciile de marketing şi publicitate a căror valoare se situează sunt pragul de 5% din valoarea încasată de (micul) furnizor în baza contractului încheiat între părţi sunt permise în măsura în care sunt convenite anterior prin clauze lipsite de ambiguitate în scris – de principiu, în cadrul contractului sau printr-un act adiţional încheiat ulterior.
- Serviciile de marketing şi publicitate a căror valoare se situează peste pragul de 5% din valoarea încasată de (micul) furnizor (pentru vânzarea de bunuri către cumpărător) în baza contractului încheiat între părţi sunt interzise în toate cazurile.
Furnizorii care nu intră în domeniul de aplicare a Legii UTP (respectiv, furnizorii a căror cifră de afaceri depăşeşte pragul maximal de 350 mil. de euro) pot achiziţiona servicii de marketing şi publicitate de la cumpărători indiferent de valoare, în condiţiile Legii 321/2009, în baza unor acord prealabil scris.
Legea UTP care, la bază, îşi propune să protejeze furnizorii, cu titlu general, şi furnizorii mici, în special, ajunge să genereze, în fapt, un cadru nefavorabil furnizorilor care fac obiectul legii, având în vedere că aceştia nu vor putea achiziţiona servicii de marketing şi publicitate în condiţii competitive prin prisma condiţiilor legale descrise mai sus. Efectul imediat este că furnizorii UTP vor putea cumpăra şi beneficia de servicii doar în limita a 5 %, pe când cei care nu fac obiectul legii vor putea cumpăra şi beneficia de servicii în orice cuantum doresc. Într-o realitate în care marketing-ul şi promovarea asociate locului de vânzare a produselor (magazin, website, aplicaţie), în special în mediul online şi pe reţelele de socializare reprezintă un element cheie al succesului unui produs, această plafonare ajunge să limiteze şansele unui (mic) furnizor să îşi facă produsele atractive faţă de consumator.
Mai mult, în ceea ce priveşte furnizorii care doresc să intre pe piaţă (avem în vedere în acest caz furnizori fără cifră de afaceri sau cu cifră de afaceri redusă în relaţia cu un vânzătorul), interdicţia cu privire la achiziţionarea serviciilor de marketing şi publicitate de la cumpărători poate fi interpretată drept o veritabilă barieră la intrarea pe piaţă, având în vedere faptul că investiţia iniţială în astfel de servicii va fi plafonată la 5% din valoarea încasată de furnizor (care la intrarea pe piaţă se poate argumenta că este, de asemenea, redusă).
Concluzii
Interdicţia achiziţionării serviciilor de marketing şi publicitate în valoare mai mare de 5% din valoarea încasată de furnizor devine astfel o veritabilă limitare a libertăţii comerciale a micilor furnizori şi a cumpărătorilor, de natură a afecta poziţia pe piaţă a furnizorilor şi a denatura mediul concurenţial. Subliniem încă o dată faptul că interdicţia achiziţionării de bunuri şi servicii peste plafonul de 5% reprezintă un aspect de noutate introdus de legiuitorul român, aceasta nefiind inclusă în cadrul Directivei UTP şi neexistând astfel o obligaţie de introducere a interdicţiei în Legea UTP .
Modalitatea prin care se poate asigura un echilibru al cererii şi ofertei în zona serviciilor de promovare ar fi ca plafonul de 5% să fie eliminat, păstrându-se doar condiţiile ca orice serviciu de promovare să fie agreat de către cumpărător şi furnizor în prealabil, în mod clar şi în scris. Furnizorii mici sunt deja protejaţi de alte prevederi ale Legii UTP în măsura în care un revânzător ar urmări să impună prestarea de servicii de marketing şi promovare.
Dorim să evidenţiem faptul că eliminarea pragurilor de cifră de afaceri care atrag aplicarea Legii UTP în raport cu anumiţi furnizori nu reprezintă o soluţie la problemele identificate mai sus – Legea UTP, precum Directiva UTP ar trebui să îşi propună să protejeze doar furnizorii alimentari cu o putere de negociere redusă, ceilalţi furnizori alimentari fiind oricum protejaţi de prevederile Legii 321/2009 privind comercializarea produselor alimentare. Cu titlu general, soluţia corectă şi imediată pentru toate problemele de aplicare a Legii UTP este, în realitate, modificarea acesteia prin eliminarea tuturor prevederilor care nu se regăsesc în Directiva UTP şi pentru a asigura o transpunere corectă şi completă a acesteia din urmă.
Autori: Cătălin Suliman (partener), Dragoş Iordache (senior associate)
