Companii

Oresa a cumpărat firma de papetărie a lui Octavian Radu. Ţinta? În cinci-şase ani să ajungă la nivelul din 2008

Cornel Marian, managing director al Oresa Ventures: Am preluat un business frumos, care a dus în spate datorii foarte mari. Din cauza datoriilor firma a suferit de lipsa  cash-ului, iar dacă cineva nu venea cu capital,  această companie nu şi-ar fi putut continua activitatea.

Oresa a cumpărat firma de papetărie a lui Octavian Radu. Ţinta? În cinci-şase ani să ajungă la nivelul din 2008

Autor: Mirabela Tiron

15.11.2011, 00:07 2233

"Negocierile începute în primăvară au durat mai mult deoarece am agreat o structură cu băncile creditoare, care a implicat o rescadenţare a creditelor. RTC Proffice Experience era întinsă financiar foarte mult, avea datorii către mai multe bănci. Firma nu avea cum să ducă aceste datorii, avea nevoie de capital, iar dacă nu venea nimeni cu capital, nu ar fi putut continua activitatea", a declarat Cornel Marian, managing director al Oresa Ventures.

Compania activează în România şi în Europa Centrală şi de Est din 1995. Oresa Ventures investeşte între 10 şi 20 de milioane de euro în companii din sectoare cu potenţial de creştere şi cu profitabilitate bună, potrivit lui Cornel Marian. El a mai spus că de obicei se fac tranzacţii în parteneriat cu bănci care oferă posibilitatea de leverage.

Compania RTC Proffice Experience a finalizat anul trecut cu afaceri de 28 de milioane de euro şi pierderi de 1,2 milioane de euro, la 158 de angajaţi, potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe. Acelaşi site arată că datoriile totale ale firmei erau de 19 mil. euro anul trecut.

Potrivit datelor de pe site-ul arhivei electronice de garanţii mobiliare, printre băncile cu care lucrează firma RTC Proffice Experience se numără ING, BRD şi Banca Românească.

Cornel Marian a declarat că tranzacţia a fost de tip buy-out (achiziţia de acţiuni de la proprietari) şi implică recapitalizarea firmei şi leverage (preluarea unei părţi din împrumutul bancar existent, împrumutul fiind structurat pe termen lung).

"Am preluat un business frumos, care a dus în spate datorii foarte mari. Din cauza datoriilor firma a suferit de lipsa cash-ului, iar dacă cineva nu venea cu capital, această companie nu şi-ar fi putut continua activitatea."

Copleşit de datorii, şi-a găsit cumpărător şi centrul comercial City Mall din sudul Capitalei, aflat în faliment din noiembrie 2010.

Preţul oferit de omul de afaceri elen Ioannis Papalekas, unul dintre foştii proprietari ai centrului comercial, care a răscumpărat practic centrul, a fost de 18-20 de milioane de euro, faţă de valoarea de 103 mil. euro cu care îl vânduse.

Deşi valoarea tranzacţiei nu a fost făcută publică, Cornel Marian a declarat că două treimi din sumă au mers către băncile creditoare, iar o treime către creşterea stocului. Octavian Radu a declarat într-un comunicat că această tranzacţie înseamnă reducerea îndatorării grupului RTC cu peste 25%.

RTC Proffice Experience este cea mai mare companie a diviziei de birotică şi papetărie din grupul lui Octavian Radu, care mai include fabrica ce produce dosare de carton şi bibliorafturi OCP şi firma Top Office.

"Vom păstra relaţiile de afaceri cu celelalte firme din grupul RTC, adică vom cumpăra produse de la Flaro, pe partea de IT vom lucra cu Systec, pe distribuţie cu TCE Logistică şi inclusiv cu retailerul Diverta, unde vor fi distribuite produsele de papetărie şi birotică."

Compania achiziţionată de fondul suedez de investiţii vinde produse de birotică şi papetărie la 15.000 de clienţi corporate.

Potrivit ultimelor date dispo­nibile, aproape 20% din veniturile companiei erau generate de clienţii din domeniul bancar, în timp ce companiile din domeniul utilităţilor (gaze, energie electrică, apă, altele) aduceau tot 20%.

"Am cumpărat această firmă deoarcere are o bază logistică foarte dezvoltată prin depozitul automatizat de 10.000 de metri pătraţi pe care îl deţine. De asemenea are o bază de peste 10.000 de clienţi şi o echipă de oameni cu experienţă. Cred că în 5-6 ani o să ajungem măcar la nivelul din 2008."

RTC Proffice îşi distribuie produsele (hârtie de copiator, instrumente de scris, mobilier office şi altele) prin mai multe canale, atât în marile reţele din retail (Carrefour, Cora, Metro), cât şi în lanţurile de librării, adică în Diverta, dar şi în Compania Naţională de Librării Bucureşti.

Potrivit ultimelor declaraţii ale lui Octavian Radu, grupul de firme RTC a finalizat anul trecut cu afaceri de sub 100 de milioane de euro.

Trei companii prinse în insolvenţă

Grupul lui Octavian Radu (desen) include pe lângă divizia de birotică şi papetărie, librăriile Diverta, compania de curierat TCE Logistică, o divizie de fashion, divizia de soluţii şi servicii IT Sistec, divizia de real-estate Rimobi.

În cadrul RTC, trei firme se află în insolvenţă, TCE Logistică şi Pro Express Retail, ce operează lanţul de librării Diverta, Sebra Francize, firma din grupul RTC controlat de Octavian Radu, care operează francizele din domeniul cafenelelor şi restaurantelor.

La compania Fashion Retail Group creditorii au votat anul acesta intrarea în faliment.

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO