Companii

Pagina Verde. EcoNews ZF

Pagina Verde. EcoNews ZF

Autor: Alina-Elena Vasiliu

10.08.2022, 00:00 42

► Opt din zece deşeuri aruncate de turişti pe litoral sunt din plastic, potrivit unui studiu realizat de Clean Recycle. Plasticul predomină şi în rândul deşeurilor descoperite în apa Mării Negre, unde cele mai multe deşeuri de plastic descoperite au fost PET-uri, pungi, saci, linoleum, găleţi şi bidoane.

► Sediul central al Băncii Transilvania din Cluj-Napoca are un consum de energie cu 20% mai mic decât referinţa naţională şi a primit recent cel mai înalt nivel de certificare, BREEAM Outstanding. Clădirea, funcţională din ianuarie 2021, are o suprafaţă de 38.000 de metri pătraţi şi a fost construită din materiale certificate, reciclate şi reciclabile.

► Retailerul britanic Co-op a decis să elimine data de expirare de pe iaurturile marcă proprie, ca o măsură pentru reducerea risipei alimentare, prin care anual se aruncă milioane de borcane de iaurt care sunt încă bune de consum, echivalentul a 42.000 de tone, potrivit The Guardian. Jumătate din borcane nici măcar nu au fost desfăcute. Astfel, începând din luna mai, iaurturile Co-op au imprimată o dată care arată până când este indicat să fie consumate, cumpărătorii find încurajaţi să estimeze chiar ei dacă produsul mai este sau nu comestibil ulterior.

► Woolybubs, un producător de încălţăminte pentru copii din Statele Unite ale Americii, a creat un concept de pantofi care se dizolvă în apă, cu scopul de a reduce cantitatea de deşeuri generată de oameni, potrivit presei internaţionale. Creaţi din mătase biodegradabilă, pantofii dispar în 40 de minute dacă sunt puşi în apă clocotită.

► Dezvoltatorul imobiliar GTC şi-a redus emisiile de gaze cu efect de seră cu 62% în România şi cu 44% în Polonia, potrivit celui mai recent raport ESG publicat de grup, aflat la a doua ediţie. Raportul subliniază că 88% din portofoliul companiei are certificările de mediu.

► Allview (Visual Fan SA), companie listată la Bursa de Valori Bucureşti sub simbolul ALW, a lansat pe piaţă un concept de kituri fotovoltaice pentru IMM-uri, prin care companiile mici şi mijlocii îşi vor putea produce necesarul de consum electric prin surse total verzi. Aceste investiţii sunt eligibile pentru finanţarea programelor europene sau naţionale precum Programul Operaţional Infrastructura Mare (POIM) şi Electric Up.

► Dezvoltatorul imobiliar Alesonor a obţinut o finanţare în valoare de 21 de milioane de euro de la Banca Transilvania, un credit de investiţii pentru dezvoltarea a 294 de locuinţe verzi din prima etapă a proiectului Amber Forest, care au un cost de construcţie de aproximativ 57,5 milioane de euro.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

AFACERI DE LA ZERO