Companii

Peste 2,1 milioane de turişti străini au ajuns în România în 2023, un sfert dintre aceştia au fost germani şi italieni

Peste 2,1 milioane de turişti străini au ajuns în...

Autor: Miruna Diaconu

26.02.2024, 00:07 1598

Circa 2,1 milioane de turişti străini s-au cazat în unităţile de cazare locale, dintre care un sfert au fost germani şi italieni, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Cele mai importante zece ţări de unde au venit străinii sunt Germania, Italia, Israel, SUA, Ungaria, Regatul Unit, Franţa şi Spania şi au generat mai bine de jumătate din numărul total de turişti care au vizitat România în 2023.

Numărul de străini din 2023 a fost sub nivelul din 2019, când circa 2,6 milioane de străini şi-au petrecut vacanţele în destinaţiile locale. Turismul local se susţine în proporţie de circa 85% din vacanţele turiştilor români. Durata medie a şederii turiştilor străini a fost de circa două zile.

România are printre cele mai mici cifre privind vizitatorii străini din toată Europa, turismul de incoming nu este dezvoltat. Cu toate acestea, festivalurile de muzică precum Untold şi Neversea reprezintă un punct de atracţie pentru străini. Mai mult, intrarea în Schengen şi deschiderea de noi hoteluri sub branduri internaţionale precum Kempinski şi Hyatt ar putea atrage mai mulţi străini în viitor.

 

Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Citește continuarea pe
zfcorporate.ro
AFACERI DE LA ZERO