"Nu cred că Guvernul va avea nevoie să crească vreo taxă sau impozit special. Mă bazez când spun asta pe patru cifre. În 2009 deficitul bugetar era de 8,6% din PIB. În primele luni România a fost printre singurele ţări din UE care a avut excedent bugetar pe primele luni. În 2009 rata inflaţiei era de 5%, iar acum este de circa 1,5%. Dobânda de referinţă era în 2009 de 8,5%, iar cred că peste câteva zile se va anunţa o scădere a ratei până la sub 3%. Iar în 2009 aveam 3 mld euro fonduri structurale si de coeziune de la UE, iar in prezent avem 10 mld. euro" , a declarat Victor Ponta la lansarea Topului National al Firmelor Private din România.